Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC)

Despre OPEC
Am adăugat câteva informații. 

 Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol este o organizație care permite cooperarea dintre principalele state producătoare de petrol, ce are ca scop influențarea colectivă a pieței mondiale a petrolului și maximizarea profitului. Potrivit statutului organizației, ,,orice țară cu un export net de țiței substanțial, care are interese fundamental similare cu cele ale țărilor membre, poate deveni membru cu drepturi depline al organizației, dacă este acceptată de o majoritate de trei sferturi din membrii cu drepturi depline, inclusiv voturile concurente ale tuturor membrilor fondatori.” Cele 13 state membre reprezintă aproximativ 44% din producția globală de petrol și dețin peste 81% din rezervele mondiale dovedite de petrol.  

 Prima etap ă ce a dus la înființarea Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a avut loc încă din anul 1949, câ nd Venezuela a abordat Iran, Irak, Kuweit ș i Arabia Saudit ă , suger ându-le să discute pe tema stabilirii unor noi căi de comunicare între aceste state. 

 Necesitatea unei cooperări mai strânse a devenit mai evidentă atunci câ nd, în 1959, The International Oil Companies (IOC) au redus prețul afișat pentru petrolul din Venezuela. Aceasta a determinat convocarea Primului Congres Arab al Petrolului care a avut loc în Cairo, Egipt. Congresul a adoptat o rezoluție prin care solicită acestor companii să se consulte mai întâi cu guvernele țărilor producătoare înainte de a lua unilateral orice decizie privind prețul petrolului. De asemenea, a stabilit acordul general privind înființarea unei Comisii de consultare privind petrolul. 

 Î n august 1960, însă, IOC au redus și mai mult prețurile pentru spațiul Orientului Mijlociu. Ca răspuns, luna următoare, guvernul Irakului a invitat Iranul, Kuweit, Arabia Saudită ș i Venezuela s ă se întâlnească la Bagdad și să discute despre această problemă. Drept urmare, în perioada 10-14 septembrie 1960, a avut loc o conferință la Bagdad la care au participat reprezentanți ai guvernelor Iranului, Irakului, Kuweitului, Arabia Saudită și Venezuela. Această prim ă conferin ță a fost cea care a dat naștere OPEC, cu statut de organizație interguvernamentală permanentă. 

 În iunie 1968, a fost adoptată „Declarația politicii petroliere în țările membre”, î ncorporat ă în Rezoluția nr. XVI.90. Declarația cerea țărilor membre să întreprindă, în mă sura în care este posibil, explorarea directă a resurselor de hidrocarburi; să participe la echitatea concesiunilor existente, să stabilească reguli de conservare care să fie urmate de companiile petroliere, să determine impozitele și prețurile de referință pentru a preveni deteriorarea relației dintre aceste prețuri și prețurile mărfurilor comercializate pe plan internaț ional. 

 „Declaraț ia solemn ă”, adoptată de Primul Summit al OPEC în martie 1975, ținut în Alger, a adăugat noi orientări politice cu scopul de a schimba relațiile dintre națiunile producătoare și consumatoare. Declarația a indicat că OPEC, î n consultare și în cooperare cu celelalte țări ale lumii, ar trebui să urmărească stabilirea unei noi ordini economice internaționale bazate pe dreptate, înțelegere reciprocă ș i o preocupare real ă pentru bunăstarea tuturor popoarelor. 

 În 1980, ponderea OPEC pe piața petrolului a scăzut considerabil, provocând greutăți economice pentru multe ță ri membre. Pre țurile s-au majorat în ultima parte a deceniului, dar la aproximativ jumătate din nivelurile primei părți, iar cota OPEC din producț ia mondial ă recent î n cre ș tere a început să se redreseze. Acest lucru a fost susținut de OPEC, care a introdus un plafon de producț ie împărțit între țările membre și un etalon de referință pentru stabilirea prețurilor, precum și progrese semnificative în cooperarea dintre OPEC și ță rile non-OPEC, considerate esen țiale pentru stabilitatea pieței. Totodată, problemele de mediu au apărut pe agenda energetică internațională. 

 Volatilitatea excesivă și slăbiciunea generală a prețurilor au dominat deceniul. Cu toate acestea, a avut loc o recuperare solidă pe o piață petrolier ă mai integrat ă, care s-a adaptat la lumea post-sovietică, la un regionalism mai mare, la globalizare, la revoluț ia comunica țiilor și la alte tendințe de înaltă tehnologie. Întrucât negocierile cu privire la schimbările climatice sponsorizate de Organizația Națiunilor Unite au adunat impulsuri, după Summit-ul din 1992, OPEC a căutat echitate, echilibru și realism în aprovizionarea cu petrol. 

 Al Doilea Summit a avut loc la Caracas, Venezuela, în anul 2000, un summit foarte important pentru crearea Statutului OPEC. „Declarația Solemnă II” a fost documentul prin care țările membre își reafirmau angajamentul față de principiile Organizației în a realiza o ordine durabilă și stabilitate pe piaț a interna țională a petrolului, cu prețuri rezonabile și corecte pentru investitori. Ei au examinat, de asemenea, rolul sporit al petrolului în lumea viitoare și au subliniat legătura puternică dintre securitatea aprovizionării ș i transparen ța cererii de petrol. Au subliniat necesitatea de a avea mereu un dialog și o cooperare mai bună între toate părțile din industrie. Statutul a fost modificat de șaisprezece ori de-a lungul vieții Organizației. 

 În noiembrie 2007 a fost organizat cel de-al treilea summit care avea scopul să reafirme drepturile suverane inalienabile și permanente ale țărilor membre asupra resurselor lor naturale. De asemenea, a definit pentru Organizație trei teme foarte importante, precum: stabilitatea piețelor globale de energie, energia pentru dezvoltare durabilă , energie și mediu. Recunoscând problemele interdependente ale furnizării de petrol, promovării prosperității și protejării mediului, țările membre au folosit această oportunitate pentru a se angaja din nou în asigurarea unui nivel adecvat, oportun, eficient, economic ș i fiabil aprovizion ării cu petrol pe pieț ele mondiale. 

 Summit-ul a atras atenția asupra importanț ei cre ării unei tehnologii mai curate și mult mai eficiente pentru protecț ia local ă , regional ă și a mediului global. 

 Statutul OPEC prevede că „orice țară cu un export net substanțial de petrol brut, care are interese fundamental similare cu cele ale statelor membre, poate deveni membru cu drepturi depline numai dacă este acceptată de o majoritate de trei sferturi din membrii cu drepturi depline, inclusiv voturile concurente ale membrilor fondatori”. Statutul face distincția între trei categorii de membri: membru fondator, membru cu drepturi depline și membru asociat. Membrii fondatori ai Organizației sunt acele țări care au fost prezente la prima conferință OPEC, desfăș urat ă la Bagdad și care au semnat acordul iniț ial de înființare a OPEC. 

 Membrii cu drepturi depline sunt membrii fondatori plus acele țări ale căror cereri de aderare au fost acceptate de Conferință. Un membru asociat este o țară care nu se califică pentru calitatea de membru cu drepturi depline, dar care este admisă î n condi țiile speciale care pot fi prescrise de Conferință. 

 Organizaț ia este format ă în prezent din 13 ță ri membre: Iran, Irak, Kuweit, Arabia Saudit ă , Venezuela ( țări fondatoare), Libia (1962), Emiratele Arabe Unite (1967), Algeria (1969), Nigeria (1971), Angola (2007), Guineea Ecuatoriala (2017) ș i Congo (2018). Exist ă și trei foș ti membri: Ecuador, Indonezia și Qatar. 

 Limba oficială a OPEC este engleza, chiar dacă în mare parte membri sunt țări cu limba oficială araba. 

   

 Structură 

 Din Statutul OPEC, articolul III este cel ce face referire la modul în care organizația funcționează și cuprinde atribuțiile organelor principale. Astfel, conform acestuia, OPEC operează prin Conferinț a Delega ților din țările membre, Consiliul guvernatorilor și Secretariatul. 

 Conferin ț a Delega ților: 

 Este autoritatea supremă a OPEC și este formată din șefii delegațiilor (din miniș tri). Aceasta se întrunește de cel puțin două ori pe an și funcționează pe principiul unanimității, iar principala sarcină este s ă formuleze politici generale și să găsească mijloacele adecvate de implementare a acestor politici. 

 De asemenea, Conferința lucrează într-o strânsă colaborare cu Consiliul guvernator și-l îndrumă să prezinte rapoarte sau să facă recomandări cu privire la orice problemă de interes pentru Organizație. Conferința decide asupra bugetului, așa cum este înaintat acesteia de către Consiliu. Deciziile Conferinței se numesc rezoluții. 

 Consiliul Guvernatorilor: 

 Al doilea organ important din cadrul organizației este Consiliul Guvernatorilor, menționat î n Statut începând cu articolul 17 până la articolul 24. Consiliul este compus dintr-un guvernator desemnat de fiecare țară membră și confirmat de Conferință, pe un mandat de doi ani. 

 Conform primului articol ce face referire la compoziția Consiliul Guvernatorilor, acesta este format din guvernatori desemnați de țările membre și confirmați de Conferință. Când, din orice motiv, un guvernator este împiedicat să participe la reuniune, un guvernator ad-hoc suplinitor este desemnat țară membră în cauză, iar această nominalizare temporară nu necesit ă confirmare din partea Conferinței. La ședințele la care acesta participă, guvernatorul ad-hoc va avea același statut ca și ceilalți guvernanți, cu excepț ia c âtorva ce țin exclusiv de președinția Consiliului Guvernatorilor. 

 Consiliul pune în aplicare rezoluțiile Conferinței Delegaților, elaborează bugetul anual al Organizației și îl prezintă Conferinței spre aprobare. De asemenea, decide asupra oricăror rapoarte prezentate de secretarul general, și prezintă rapoarte și recomandă ri Conferin ței Delegaților cu privire la problemele de interes al Organizației (conform articolului 20). 

   

 Secretariatul: 

 Înființat în 1961, Secretariatul OPEC este organul executiv al Organizației, situat î n Viena, Austria, și funcționează concomitent ca sediu central al organizației. Secretariatul este menționat î n Statut începând cu articolul 25 până la articolul 34. 

 Secretariatul OPEC îndeplinește funcțiile executive, în conformitate cu prevederile Statutului și sub conducerea Consiliul guvernatorilor. Este condus de secretarul general, care este reprezentantul legal autorizat al organizației conform articolului 27. 

 Secretariatul este format din Secretarul general, Comisia economică, Divizia de cercetare, Divizia de servicii de asistență și personalul administrativ. Secretariatul are ca principale atribuții implementarea tuturor rezoluțiilor Conferinței, precum și a deciziilor Consiliului guvernatorilor. Ea efectuează cercetări, ale că ror constat ări reprezintă un factor destul de important în luarea deciziilor. 

 Secretarul general: 

 Secretariatul este condus de secretarul general care este reprezentantul legal autorizat și directorul executiv al organizației. În această calitate, secretarul general administrează afacerile și interesele Organizației în conformitate cu direcțiile Consiliului Guvernatorilor. Conferinț a nume ște secretarul general pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea unei singure reînnoiri pentru aceeași perioadă. Secretarul general este nominalizat de Țările Membre. 

 Secretarul general este asistat în îndeplinirea atribuțiilor sale de o echipă de ofi țeri, inclusiv doi directori responsabili pentru Divizia de cercetare și Divizia Servicii de Suport, Șefii Departamentului Juridic, Șeful Biroului Secretarului General și Auditorul Intern (conform articolului 32). 

 În aproape o jumătate de secol de existență a Organiza ției, Secretariatul a fost condus de 22 de secretari generali (+ cinci președinți care au fost solicitați să supravegheze activitatea Secretariatului în absența unui secretar general), începând cu Dr. Fuad Rouhani din Republica Islamică Iran, în 1961, către actualul titular al acestuia Abdalla Salem El-Badri din Jamahiriya arabă libian ă, care a fost responsabil din 2007. Acești domni distincți, cu sprijinul Secretariatului, au contribuit fiecare în mod semnificativ la dezvoltarea Organizației prin executarea politicilor sale și propagarea cauzei sale de-a lungul anilor. 

 Comisia Economică: 

 Acesta este un organism specializat care funcționează în cadrul Secretariatului, cu scopul de a asista Organizația în promovarea stabilității î n pie țele internaționale de petrol. Comisia economică este la r ândul ei formată dintr-un Secretar General, Reprezentanții Naționali desemnați de țările membre și un Coordonator al Comisiei (care este din oficiu Director al Diviziei de cercetare). 

 Pe lângă stâlpii de rezistență ai OPEC men ționaț i anterior, organiza ția mai are în compoziția sa și The Legal Office, responsabil pentru a-i oferi consultanță juridică Secretarului General și supravegherea afacerilor juridice ale Secretariatului, The Internal Audit Office, The Data Services Department, ce identifică, colectează, stochează , preia și procesează informații în sprijinul activităților de cercetare ale Secretariatului, The Energy Studies Department, ce monitorizează și analizează evolu țiile energetice mondiale, The Petroleum Studies Department, The Environmental Matters Unit, responsabilă cu monitorizarea unei game largi de probleme legate de energie și schimbări climatice, Support Services Division, cu responsabilitatea de a furniza infrastructura și serviciile necesare întregului Secretariat în sprijinul programelor sale, Administration and IT Services Department, Finance and Human Resources Department și The Public Relations and Information Department responsabil cu menținerea legăturii î ntre OPEC ș i presa, diverse publica ții, site-uri web. 

   

 Obiective 

   În conformitate cu Statutul său, principalele obiective ale OPEC sunt: 

 

 

 

           Coordonarea și unificarea politicilor petroliere ale țărilor membre pentru a asigura prețuri echitabile și stabile pentru producătorii de petrol; 

             Determinarea celor mai bune mijloace pentru a susține interesele individuale și colective ale statelor membre; 

             Aprovizionarea eficientă, economică și regulată cu petrol către națiunile consumatoare; 

             Rentabilitatea echitabilă a capitalului pentru țările care investesc în industria petrolieră 

 

 

 

 Scopul principal al organizației este determinarea celor mai bune modalități pentru apărarea intereselor statelor membre, în mod individual și colectiv. Un alt scop important este reprezentat de întocmirea și adoptarea metodelor pentru a garanta stabilizarea prețurilor pe piețele acțiunilor petroliere internaționale în vederea eliminării fluctuațiilor dăunătoare și inutile. De asemenea, urmărirea intereselor națiunilor producătoare de petrol și conștientizarea securizării venitului stabil al statelor membre reprezintă scopuri importante ale Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol.  

 Finan ț are: 

 Opera țiunile Fondului OPEC sunt finanțate printr-o combinație de contribuții ale țărilor membre și venituri reportate. Oferind finanțare din sectorul public, privat și din sectorul comercial, precum și granturi, țărilor și regiunilor care adesea consideră că fondurile sunt greu de asigurat, organizația ajută la rezolvarea provocărilor într-o manieră care susț ine pia ța, promovând în același timp cooperarea cu și între părțile mai vulnerabile ale lumii. 

 Activitatea Fondului OPEC este centrată pe oameni, concentrându-se pe finanțarea proiectelor care răspund nevoilor esențiale ale acestora, cum ar fi alimente, energie, infrastructură, locuri de muncă (în special legate de IMM-uri), apă curat ă, canalizare, sănătate ș i educa ție. Până în prezent, Fondul OPEC a alocat peste 22 de miliarde de dolari pentru proiecte de dezvoltare în peste 125 de țări. 

 The OPEC Fund for International Development (OPEC Fund, abreviat OFID) este un fond internațional instituit în 1976 ce urmărește un sprijin financiar acordat țărilor sub-dezvoltate din întreaga lume, fie sub formă de investiții în sectoarele publice sau private, fie sub formă de burse, ajutor umanitar, ajutor de dezvoltare sau ajutoare de cercetare. Toate țările în curs de dezvoltare sunt, în principiu, eligibile pentru asistența OFID, deși cele mai puțin dezvoltate au prioritate mai mare și au primit mai mult de jumătate din angajamentele cumulate ale instituției până astă zi. Țările care deja sunt membre OFID sunt excluse de la a beneficia de asistență, cu excepția cazului de salvare a dezastrelor naturale sau în contextul unui program regional. De-a lungul anilor, OFID și-a răspândit prezența î n 134 de țări, dintre care 53 sunt î n Africa, 43 în Asia, 31 î n America Latin ă și șapte î n Europa. 

   

 Referințe: 

   

 1. 

 Organization of the Petroleum Exporting Countries, Our mission. https://www.opec.org/opec_web/en/about_us/23.html   

 2. 

 OPEC Secretariat (2012, May). General Information, Organization of the Petroleum Exporting Countries . OPEC. https://www.opec.org/opec_web/static_files_project/media/downloads/publications/GenInfo.pdf 

 3. 

 OPEC. Secretaries General of OPEC. (1961-2008).   

 https://www.opec.org/opec_web/static_files_project/media/downloads/50th_anniversary/Secretaries_General.pdf   

 4. 

 OPEC. (2010). OPEC: OPEC STATUTE . 

 https://www.opec.org/opec_web/en/publications/345.htm 

 5. 

 OPEC, OPEC: The OPEC Fund for International Development at a Glance. https://opecfund.org/who-we-are/at-a-glance

Studiu de caz: 1973
Am adăugat câteva informații.  

 Criza petrolului din anul 1973, denumită și  Prima criză petrolieră a început în octombrie 1973, când OPEC a proclamat embargo asupra livrărilor de petrol. 

 Anii 1970 sunt anii ce oferă Organizației momentul oportun să se afirme, în special în contextul izbucnirii războiului arabo-israelian din anul 1973. Când Egiptul ș i Siria atac ă Israelul în scopul recuceririi Peninsulei Sinai și a platoului Golan, cucerite de Israel î n R ăzboiul de Șase Zile din 1967, petrolul a fost folosit pe post de armă politic ă pentru a constrânge Marile Puteri implicate î n R ăzboiul de Yom Kippur 1973 să oblige retragerea Israelului din Peninsula Sinai. În aceste condiții, OPEC a luat decizia de a institui un embargou   pe petrolul exportat în vederea „pedepsirii” statelor care sprijineau Israelul, în special Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Canada, Japonia. Prețurile au crescut de patru ori, de la 3 USD per baril la aproape 12 USD la nivel global, din septembrie 1973 până în martie 1974, când embargoul a fost î n sf ârșit ridicat. Embargoul împotriva SUA a fost ridicat în martie, după ce Secretarul de Stat Henry Kissinger a negociat cu succes un acord între Siria și Israel. Deși există și voci care susț in c ă embargoul din 1973 a fost un eșec întrucât nu a avut efectul scontat de a obliga statele să își schimbe politicile privind conflictul arabo-israelian, embargoul, în schimb, a refăcut economia internațională de atunci și a dus la o explorare sporită a energiei alternative.  

 Embargoul impus în anul 1973 a scos la iveală una dintre cele mai importante provocări cu care se confrunta politica externă a Statelor Unite ale Americii - echilibrarea sprijinului pentru statul Israel și păstrarea legăturilor cu monarhiile arabe producătoare de petrol; tensiunile asupra relației SUA - Arabia Saudită au demonstrat incapacitatea Statelor Unite ale Americii de a gestiona politica sa în Orientul Mijlociu.  

 De la embargo, OPEC a continuat s ă-și folosească influen ța pentru a gestiona prețurile petrolului, spre exemplu OPEC a decis că, în loc să crească prețurile în perioada următoare, acțiune care ar fi descurajat consumul și ar fi încurajat investițiile în surse alternative, cel mai bine ar fi să se adopte o strategie care funcționează pentru stabilizarea prețurilor. Acest lucru ar garanta o aprovizionare regulată cu petrol pentru consumatori, dar și un flux constant de venituri pentru producători.

Studiu de caz - Acordul OPEC din martie 1983
Redactat integral de mine 

 După ce prețurile au explodat odată cu izbucnirea războiului Iran-Irak, acestea s-au erodat treptat ca urmarea a unei combinații a excesului global de petrol, a creșterii exploatării de petrol în statele non-OPEC, a scăderii cererii din cauza diminuării activităților economice în statele industrializate și a conservării energiei ca răspuns la prețurile astronomice ale gazelor naturale. OPEC a încercat să mențină producția de petrol la un nivel scăzut cu scopul de a menține prețurile ridicate pe o piață a prețurilor petrolului ce se afla în scădere. Însă, din cauza producției limitate, statele petroliere non-OPEC au uzurpat Organizația și cota de piață a scăzut sub o treime din producția globală. [1] 

 În anul 1983, ca o ultimă încercare de a recâștiga cota de piață, Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol a introdus, pentru prima dată, scăderea prețului petrolului pentru a aduce prețului țițeiului Arabiei Saudite la același nivel cu prețului pieței globale de la acel moment. De asemenea, au fost introduse și cote de producție, precum și un plafon de producție pentru toții membrii OPEC. Arabia Saudită a reprezentat singurul state excepție, deoarece aceasta a devenit ,,swing producer", având misiunea de a varia producția pentru a se potrivi condiției pieței. Introducerea cotelor de producție a fost un eșec, căci multe state membre OPEC au fost nemulțumite de cotele stabilite și au trișat sau chiar au decis să ignore complet aceste cote de producție. Din cauza nerespectării cotelor de producție de către statele membre, Arabia Saudită a decis să producă la capacitate maximă.  [2] 

 Creșterea producției Arabiei Saudite, dar și creșterea producției statelor non-membre OPEC au dus la obținerea unei exces global de petrol, determinând scăderea prețului țițeiului în anul 1986. În urma acestora evenimente, OPEC a decis să abandoneze cotele de producție si vechea schemă de stabilirea a prețurilor pe piață. În urma unor studii efectuate, s-a stabilit un mod sistem de cote de producție, cote echitabile pentru toții membrii Organizației; a fost stabilit, de asemenea, un coș de referință pentru prețuri.  [3] 

 

 [1]   https://www.focus-economics.com/blog/opec-history-has-opec-been-a-success/ 

 [2]  Idem.  

 [3] Idem.