Skip to main content

Despre ICRC

Istoric

Încă de la înființarea acestuia, scopul Comitetului Internațional al Crucii Roșii a fost acela de a proteja și a ajuta victimele rezultate în urma conflictelor armate și a altor conflicte. Acesta a fost înființat în 1863 la Geneva, în Elveția. În cadrul membrilor fondatori s-a aflat și Henry Dunant, care într-o lucrare publicată anterior ,,A Souvenir of Solferino” cerea îmbunătățirea serviciilor medicale aduse soldaților pe timp de război. Până la finalul anului comitetul deja a reușit să convingă oficiali ai guvernului să accepte cererea lui Dunant de a oferi servicii militare, ajungându-se astfel la prima convenție de la Geneva, din august 1864, prin care armatele erau obligate să trateze soldații răniți, indiferent de tabăra acestora, fiind astfel introdus și simbolul Comitetului, o cruce roși pe un fundal alb. Astfel, acțiunile Comitetului se vor simți prezente în cele mai importante conflicte ale secolului XX, anume Primul și cel de-al Doilea Război Mondial, unde vor încerca să ofere tratamente și să salveze cât mai multe vieți. Până în prezent, Comitetul a determinat semnarea a 4 convenții la Geneva, ultima în 1949, toate având scopul de a trata și de a proteja răniții și bolnavii de pe fronturi, victimele de război și prizonierii de război, dar și de protecție a civililor aflați sub control inamic.

 

Structură

Comitetul Internațional al Crucii Roșii numără șase organisme conducătoare. Acestea sunt ,,Adunarea” (The Assembly), acesta fiind organismul suprem de conducere, care de asemenea supraveghează toate activitățile Comitetului. Este cuprins dintr-o adunare între 15-25 de membrii de naționalitate elvețiană. Președintele și vice-președintele acesteia sunt și președintele și vice-președintele Comitetului. Adunarea are scopul de a afirma obiectivele și strategiile Comitetului, de a aproba bugetele, dar și de a numi oficialii în situațiile necesare.

Cel de-al doilea organism este ,,Consiliul Adunării”(The Assembly Council), fiind o ramură subsidiară a Adunării, al cărui scop este de a pregăti activitățile acesteia, dar și de a lua decizii, mai ales în ceea ce privește strategia financiară și de organizare a resurselor umane.

Al treilea organism este reprezentat de ,,Biroul Președintelui”(The Office of the President), ai cărui membrii sunt președintele și vice-președintele. Aceștia reprezintă Comitetul atât pe plan intern, cât și internațional. Un alt scop al acestora este cel de a propune către Adunarea strategia de natură instituțională.

Directoratul(The Directorate) reprezintă cel de-al patrulea organism conducător. Acesta este corpul executiv al Comitetului, care se ocupă de implementarea și supravegherea strategiei internaționale, dar și de îndeplinirea obiectivelor definite de către Adunare. Tot responsabilitatea Directoratului este și cea de a organiza angajații și de a se asigura de buna funcționare a Comitetului ca întreg.

,,Unitatea de Audit Internațională”(The International Audit Unit), este un alt organism conducător al Comitetului Crucii Roșii. Acesta, în mod independent și obiectiv monitorizează  activitatea și eficiența acestuia.

Comisia de Protecție a Datelor ,,The Data Protection Comission”, este ultimul organism care se ocupă de conducerea Comitetului. Această comisie este responsabilă de a asigura faptul că toate acțiunile Comitetului respectă acordurile privind Protecția Datelor Personale și ale reguli similare aplicabile.

Obiective

Comitetul Internațional al Crucii Roșii este o organizație imparțială, neutră și independentă, a cărei singur obiectiv este acela de acțiuni umanitare, de protejare a vieților și a demnității victimelor conflictelor armate și a altor situații de violență și de a le oferi acestora asistență. De asemenea Comitetul se implică în promovarea prevenirii suferinței prin încercările de întărire a legilor umanitare și a principiilor umanitare universale.

 

Finanțare

Comitetul Internațional al Crucii Roșii este finanțat de contribualbili voluntari din Statele membre ale Convențiilor de la Geneva; de către societățile naționale ale Crucii Roșii și ale Semilunii Roșii; de organizații supranaționale, precum Comisia Europeană, dar și din alte surse private și publice.  În fiecare an Comitetul trimite cereri și anunță costurile presupuse pentru anul respectiv. În situații necesare, determinate de creșterea teritoriilor care au nevoie de acțiuni umanitare va lansa cereri suplimentare.

 

Referințe

1.      International Comitee of The Red Cross, 2022

https://www.icrc.org/en

2.      Crucea Roșie Română, 2017

https://crucearosie.ro/cine-suntem/originea-si-istoria-miscarii-de-cruce-rosie-si-semiluna-rosie/

3.      International Committee OF the Red Cross,2000 ,,Kosovo: activities of the International Red Cross and Red Crescent Movement” https://www.icrc.org/en/doc/resources/documents/misc/57jqah.htm