Skip to main content

Despre Interpol

Istoricul organizației a început în anul 1914, moment în care organele polițienești împreună cu juriști din peste 24 de state s-au întrunit pentru a discuta tehnicile de identificare și de prindere a infractorilor în cadrul Congresului Internațional al Poliției Criminalistice la Monaco. În cadrul acestuia s-au stabilit principiile de bază care vor deveni valorile principale ale organizației Interpol, precum cooperarea internațională între organele polițienești, crearea unui standard internațional pentru criminalistică, identificarea, colectarea datelor și eficientizarea monitorizării migrației.

Datorită Primului Război Mondial, proiectul acestei organizații nu a prins contur. În 1923 a existat o nouă inițiativă în cadrul Congresului Internațional al Poliției Criminalistice din Viena, condus de Johannes Schober, aflat în fruntea Poliției Vieneze. Delegați ai 22 de țări au convenit organizarea Comisiei Internaționale de Poliție Criminalistică (ICPC), predecesor al Interpol. Statele fondatoare au fost Austria, Germania, Belgia, Franța, Polonia, Grecia, Ungaria, Italia, Țările de Jos, România, Suedia, Elveția, Iugoslavia, China, Japonia, Egipt.

              În același an au fost publicate pentru prima dată anunțurile privind persoanele căutate în Jurnalul Internațional de Siguranță Publică al ICPC. În anii următori au aderat la organizație și Marea Britanie (1928) și SUA (1938), în acea perioadă membrii dublându-se.

              După Anschluss, organizația și-a mutat sediul la Berlin, preluând controlul naziștii, perioadă în care mulți dintre participanți și-au retras sprijinul.

              În 1946, după al 2-lea Război Mondial, organizația și-a reluat cursul sub denumirea de Organizația Internațională a Poliției Criminalistice (ICPO), sub coordonarea Belgiei, Franței, Scandinaviei și Marii Britanii. Noul sediu a fost stabilit la Paris până în 1964, fiind mutat la Saint-Cloud până în 1989 moment în care a fost mutat la Lyon, sediul actual.

              Până în 1980, INTERPOL nu s-a implicat în procesele criminalilor naziști, datorită art. 3 din Cartă, care interzicea implicarea politică.

 

Structură

 

Ca și organizație, Interpol este condusă de un Secretariat General, sub conducerea unui secretar general, care este numit pentru un mandat de cinci ani de Adunarea Generală.

 Adunarea Generală, formată dintr-un delegat din fiecare țară membră, este organul suprem de decizie al Interpol.

 Un comitet executiv format din 13 membri, fiecare reprezentând o regiune diferită a lumii, este numit de Adunarea Generală în cadrul reuniunii sale anuale. Comitetul Executiv supraveghează implementarea deciziilor luate de Adunarea Generală și supraveghează activitatea secretarului general.    

 

Obiective

 

Obiectivele Interpolului sunt definite de prevederile generale ale constituției sale.

Articolul 2 prevede:

1.      Să asigure și să promoveze cea mai largă asistență reciprocă posibilă între toate autoritățile de poliție penală în limitele legilor existente în diferitele țări și în spiritul Declarației Universale a Drepturilor Omului.

2.      Să înființeze și să dezvolte toate instituțiile susceptibile de a contribui efectiv la prevenirea și înlăturarea infracțiunilor de drept comun.

Articolul 3 prevede:

1.      Este strict interzis Organizației să întreprindă orice intervenție sau activități cu caracter politic, militar, religios sau rasial.

Astfel, Interpol se concentrează pe trei categorii mari de activități criminale internaționale:

1.                  terorism și infracțiuni împotriva persoanelor și proprietății, inclusiv infracțiuni împotriva copiilor, trafic de ființe umane, imigrație ilegală, furt de automobile și furt de artă.

2.    infracțiuni economice, financiare și informatice, inclusiv fraudă bancară, spălare de bani, corupție și contrafacere.

3.   droguri ilegale și organizații criminale, inclusiv crima organizată.

 

Finanțare

 

În 2019, venitul operațional al Interpol a fost de 142 milioane de euro, din care 41% au fost contribuții statutare ale țărilor membre, 35% au fost contribuții voluntare în numerar și 24% au fost contribuții în natură pentru utilizarea echipamentelor, serviciilor și clădirilor. Cu scopul de a consolida colaborarea dintre Interpol și sectorul privat pentru a sprijini misiunile Interpol, a fost creată în 2013 Fundația Interpol pentru o lume mai sigură.

 

Referințe

1.      Interpol. Our history. https://www.interpol.int/Who-we-are/Our-history

2.      The Editors of Encyclopaedia Britannica. Interpol. Britannica. https://www.britannica.com/topic/Interpol

3.      Interpol Foundation. https://www.interpolfoundation.org/