Despre NATO

Istoric

După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Europa Centrală și de Vest stătea sub presiunea amenințării influenței comuniste din partea gigantului sovietic ce pusese deja stăpânnire pe statele din est. Odată aliați împotriva Germaniei naziste și a dorinței sale de dominație globală, acum statele democratice și Rusia sovietică se aflau într-o opoziție totală. Această opoziție a dat naștere Războiului Rece, un război al influenței, al supremației militare, tehnologice, sociale și, în special, ideologice.

Având în vedere toate acestea, țările vestice împreună cu emblema democrației de peste ocean au început să facă eforturi și să dezvolte strategii de refacere a forțelor și de reparație a daunelor aduse de marea conflagrație. Primordial a fost planul numit după generalul american Marshall. Prin acest plan s-au alocat cantități mari de bani cu scopul reconstrucției europene din partea Statelor Unite. Acest ajutor a fost refuzat de către sfera sovietică. Ulterior, Uniunea Europei de Vest a luat naștere prin Tratatul de la Bruxelles între UK, Franța, Belgia, Olanda si Luxemburg. O uniune ce s-a dovedit a avea garanții mari de securitate, însa îi lipsea forța militară necesară, de aceea țările democratice au început să privească spre mai mult.

Guvernele Statelor Unite, Canadei si Marii Britanii au demarat negocieri pentru aducerea în existență a unei alianțe de o anvergură potrivită pentru a-i ține piept Uniunii Sovietice. După alăturarea Țărilor de Jos, Franței și Norvegiei la aceste discuții, rezultatul s-a concretizat în aprilie 1949 la Washington. Prin Tratatul Atlanticului de Nord a luat naștere NATO.

             

 

Structură

Când vine vorba de structura NATO, aceasta este împarțită în 2 mari ramuri: partea structurală civilă și partea militară.

Structura civilă :

1.      Consiliul Atlanticului de Nord – organul care guvernează asupra alianței. Acesta este format din reprezentanți permanenți ai statelor membre. În fruntea acestuia se află Secretarul General care are rolul de a prezida întrunirile ce au loc o dată pe săptămână sau în situații excepționale. Deciziile se iau prin consens. Sediul principal al Consiliului Atlanticului de Nord se află la Bruxelles.

2.      Reprezentanți permanenți si delegații naționale.

3.      Personal internațional.

Structura militară:

1.      Comitetul Militar - organul NATO care este format din șefii de apărare ai statelor membre și care consiliază Consiliul Atlanticului de Nord cu privire la politica și strategia militară. Asemenea consiliului, din când în când, Comitetul militar se întrunește și la un nivel superior, și anume la nivelul șefilor apărării, reprezentat de cel mai înalt ofițer militar din forțele armate ale fiecărei națiuni. Până în 2008, Comitetul militar a exclus Franța, din cauza deciziei acestei țări din 1966 de a se retrage din Structura de comandă militară a NATO, căreia i s-a alăturat din nou în 1995. Activitatea operațională a comitetului este susținută de Statul Major Militar Internațional.

2.      Comandamentul Aliat al Operațiunilor.

3.      Comandamentul Aliat pentru Transformare.

 

Pe lânga cele două structuri principale, exista și o ramură secundară alocată organizațiilor și agențiilor cu diverse scopuri tehnice și sociale (Planificare civilă de urgență, Meteorologie, Educație si Training, Centre de excelență acreditate NATO, etc.)

 

Obiective

              De la înființare, scopul principal al NATO a fost să unifice și să întărească răspunsul militar al Aliaților Occidentali la o posibilă invazie a Europei de Vest de către Uniunea Sovietică și a aliaților săi din Pactul de la Varșovia. La începutul anilor 1950, NATO s-a bazat parțial pe amenințarea unei represalii nucleare masive din partea Statelor Unite pentru a contracara forțele terestre mult mai mari ale Pactului de la Varșovia.

Abandonarea controlului de către Moscova asupra Europei Centrale și de Est a însemnat disiparea unei mari amenințări militare pe care Pactul de la Varșovia o reprezentase anterior pentru vestul Europei, fapt care i-a determinat pe unii să pună la îndoială necesitatea menținerii NATO ca organizație militară, în special după Varșovia. Reunificarea Germaniei în octombrie 1990 și menținerea acesteia ca membru NATO au creat atât o nevoie, cât și o oportunitate ca NATO sa fie transformată într-o alianță politică dedicată menținerii stabilității internaționale în Europa.

După Războiul Rece, NATO a fost reconcepută ca o organizație cooperativa de securitate al cărei mandat era să includă două obiective principale: promovarea dialogului și cooperarea cu foștii adversari din Pactul de la Varșovia și gestionarea conflictelor din zonele de la periferia europeană. În conformitate cu primul obiectiv, NATO a înfiinșat Consiliul de Cooperare Nord-Atlantic pentru a oferi o platformă pentru schimbul de opinii pe probleme politice și de securitate, precum li Parteneriatul pentru Pace pentru a spori securitatea și stabilitatea europeană prin exercișii comune de antrenament militar.

Tot după căderea Pactului de la Varșovia, Statele Unite au condus o inițativă de a lărgi treptat aderarea la NATO pentru a include unii dintre foștii aliați sovietici. Republica Ceha, Ungaria si Polonia s-au alăturat NATO în 1999, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Romania, Slovacia si Slovenia au fost admise în 2004, iar Albania și Croația au aderat la alianță în 2009.

Finanțare

Aliații aduc contribuții directe și indirecte la costurile conducerii NATO și implementării politicilor și activităților acesteia. Bugetele și programele NATO finanțate în comun sunt finanțate prin contribuții directe și echivalează cu doar 0,3% din totalul cheltuielilor de apărare ale Aliaților, echivalentul a aproximativ 2,5 miliarde de euro pentru a conduce întreaga organizație, comenzile și infrastructura militară. Cheltuielile militare combinate ale tuturor membrilor NATO în 2020 au constituit peste 57% din totalul nominal global. Membrii au convenit că scopul lor este să atingă sau să mențină ținta de cheltuieli pentru apărare de cel puțin 2% din PIB până în 2024.