Decpre OCDE
Istoric
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică își are rădăcinile în perioada imediat următoare celui de-al Doilea Război Mondial și mai exact în dorința liderilor europeni de a asigura pacea și stabilitatea pe continent prin demararea procesului de reconstrucție europeană. Pornind de la această dorință, în 1948 a luat naștere Organizația pentru Cooperare Economică Europeană, un organism creat cu scopul de a administra finanțările SUA dedicate reconstrucției europene de după război sub forma Planului Marshall și de a supraveghea distribuirea acestor finanțări.[1] Sediul organizației se afla la Château de la Muette în capitala Franței. Organizația a avut în componența sa 18 state europene la care se adaugă Statele Unite și Canada.[2]
Activitatea Organizația pentru Cooperare Economică Europeană nu a fost lipsită de dificultăți pe perioada celor 13 ani de funcționare. Aceste dificultăți au fost întâmpinate în ambele tranșe de alocare a banilor din ajutorul american. De asemenea, dificultăți au venit și din evenimente externe care nu pot fi controlate de exemplu criza valutară britanică care a dus la devalorizarea din 1949.[3]
În ceea ce privește realizările, în 1950 a fost creată Uniunea Europeană pentru Plăți care a fost pusă sub controlul OEEC și care a funcționat pentru o perioadă de 8 ani de zile. Uniunea a avut rolul de facilita convertibilitatea monedelor europene și de contribui la practicile comerciale. De asemenea, în iunie 1950, președintele Consiliului OEEC a prezentat planul Stikker care consta în crearea unei piețe unice europene, specializarea activităților și diviziunea muncii cu scopul de a realiza integrarea economică a Europei.[4]
Sfârșitul Planului Marshall din 1952 a însemnat începutul declinului OEEC. Organizația și-a pierdut funcția de asistență în domeniul militar, aceasta fiind alocată Agenției de Securitate Mutuală. De asemenea, a fost luată în calcul ideea utilizării OEEC pentru a contribui la o eventuală reînarmare a Aliaților sau chiar ideea extremă preluării de către NATO a atribuțiilor economice care ar duce la desființarea OEEC. În urma Conferinței NATO de la Ottawa s-a hotărât ca OEEC să se ocupe de una singură de chestiunile economice europene, în timp ce un comitet special se va ocupa de problemele economice ale țărilor membre NATO.[5]
În ciuda acestui declin, în 1957 a fost înființată Agenția Europeană pentru Energie Nucleară. De asemenea, în același an, OEEC a creat un cadru pentru negocierile în privința înființării Spațiu European de Liber Schimb. Anul 1957 a însemnat de asemenea reformarea OEEC și transformarea acesteia în OECD în urma Tratatelor de la Roma care au însemnat totodată și lansarea Comunității Economice Europene. Convenția care prevedea transformarea OEEC a fost semnată trei ani mai târziu, organizația fiind înlocuită în mod oficial de abia în 1961. Noua organizație era formată din membrii fondatori ai OEEC, la care se adăugau Statele Unite și Canada.[6]
OCDE a reușit să atragă noi membri din afara continentului european precum Finlanda, Japonia, Australia, Noua Zeelandă, Mexic, Coreea de Sud. De asemenea, începând cu anul 1990, în contextul căderii regimurilor comuniste care stăpâneau continentul european, OECD și-a continuat extinderea în spațiul european central, dar și în spațiul sud-est european. În prezent, organizația are în componența sa un număr de 38 de state membre.[7]
Structură
OECD este compusă din trei piloni și anume Consiliul, Comitetele și Secretariatul.
Consiliul are în componența sa ambasadori ai țărilor membre precum și ambasadori din partea Comisiei Europene. Acesta este prezidat de Secretarul General ales pe 5 ani de reprezentanții statelor membre. Consiliul se întrunește în mod regulat cu scopul de a discuta activitățile principale ale organizației și iau decizii bazate pe consens. De asemenea, Consiliul se reunește o dată pe an pentru a avea loc reuniunea șefilor de guvern, economie, comerț și a miniștrilor de externe cu scopul de a stabili care sunt prioritățile, pentru a analiza contextul economic global și pentru a discuta probleme importante precum bugetul sau aderările. Consiliul se află în fruntea structurii organizației deoarece este organismul decizional principal.[8]
În ceea ce privește Comitetele, organizația numără peste 300 de comitete și experți pentru a acoperi toate domeniile cum ar fi educația, finanțele, mediul, comerțul, asigurând totodată legăturile cu experții fiecărei țări membre. Comitetele au rolul de a evalua datele și succesele politicilor, de a revizui acțiunile de politică între țările membre și de a propune soluții. Au loc întâlniri anuale ai căror participanți provin atât din țări membre cât și partenere, aceștia fiind reprezentanți ai organismelor de stat, ai mediului de afaceri, societate civilă și mediu academic. O întâlnire anuală numără până la 40 000 de persoane.[9]
Secretariatul este condus de un secretar general și este format din directorate și divizii. Lucrând în colaborare cu comitetele, acestea au rolul de a menține legătura cu factorii de decizie și cei formatori de la nivelul statelor cu scopul de a le oferi ghidare în procesul de elaborare a politicilor. Directoratele raportează Secretarului General. Secretariatul are în componență 3 300 de angajați din profesii diverse-avocați, sociologi, economiști, statisticieni, analiști politici etc.[10]
Finanțare
OECD funcționează pe baza contribuțiilor naționale care se calculează în funcție de dimensiunea economiei fiecărui membru în parte și contribuțiile voluntare ale fiecărei țări membre în parte. [11]
Bugetul organizației se împarte în buget de tip I și buget de tip II. Dacă bugetul de tip I reprezintă 53 din bugetul total și la acesta contribuie toate țările membre proporțional cu dimensiunea economică a fiecăreia, bugetul de tip II este finanțat conform unor grile de contribuții sau unor acorduri între țările participante deoarece acesta acoperă programe de lucru care de care sunt interesate un număr limitat de state. Conform unor date din 2019 privind contribuția fiecărui membru la bugetul de tip I, putem observa că țara care a contribuit cel mai mult a fost SUA cu un procent de 20,5%, în timp ce Luxemburg a contribuit cel mai puțin, 0,8%.[12]
În ceea ce privește gestionarea bugetului, mărimea acestuia cât și programul de lucru sunt stabilite de către țările membre pentru o perioadă de doi ani. Auditul extern independent al conturilor și managementul financiar al OECD sunt analizate de o instituție supremă de audit care aparține unei țări membre și este aleasă de Consiliu. OCDE nu acordă împrumuturi sau granturi.[13]
Obiective
Obiectivele OCDE sunt acelea de a îmbunătăți economia globală și de a promova comerțul mondial. Pentru atingerea acestor obiective, organizația colaborează cu guvernele diferitelor țări membre și non-membre cu scopul de a le ajuta să-și dezvolte economia. OCDE le oferă suport pentru: a obține finanțe publice, pentru a obține o creștere a economiei prin inovare, strategii ecologice, pentru a le oferi resursele necesare cetățenilor cu scopul de a-și dezvolta abilitățile care îi ajută să fie mai productivi, suport pentru îmbunătățirea încrederii în piețele și instituțiile care le ajută să funcționeze. Pentru a ajuta statele să se dezvolte, OECD oferă consiliere nu doar pe problemele care țin de domeniul economiei, ci și pe probleme din domeniile care au o strânsă legătură cu starea economică a unei țări cum ar fi educația, migrația, sănătatea, mediu, corupție și integritate.[14]
[1] ***OECD. History. Aims. Structure, the Information Service, 1972, pp. 5-6
[2] https://www.oecd.org/general/organisationforeuropeaneconomicco-operation.htm
[3] Ibidem
[4] Ibidem
[5] Ibidem
[6] Ibidem
[7] https://www.oecd.org/about/members-and-partners/
[8] https://www.oecd.org/about/structure/
[9] Ibidem
[10] Ibidem
[11] https://www.oecd.org/about/budget/
[12] https://www.oecd.org/about/budget/member-countries-budget-contributions.htm
[13] https://www.oecd.org/about/budget/
[14] https://corporatefinanceinstitute.com/resources/knowledge/economics/oecd/