Despre OSCE

Istoric.

Cum a luat naștere CSCE? Conform specialiștilor, cursa înarmărilor, mai exact consecințele acesteia[1], au reprezentat principalul „vinovat” al procesului de destindere între state în timpul Războiul Rece și implicit a nașterii Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa. CSCE a fost momentul de apogeu pentru perioada de destindere a Războiului Rece sau cum a fost caracterizată de către ambasadorul Yuri Vladimirovich Dubinin al Uniunii Sovietice: „un copil al politicii de destindere”^[2]. A fost un lung proces care a dus la nașterea CSCE: negocierile privind crearea unei grupări de securitate europene datează încă din anii 1950[3], urmând ca în anii 1960, sâmburele destinderii în relațiile internaționale să fie cultivat cu adevarat, prin apariția „grupului celor 9” format din nouă țări: Austria, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Finlanda, Iugoslavia, România, Suedia și Ungaria[4]. Însă, Războiul Rece a împiedicat obținerea unor progrese substanțiale până în noiembrie 1972 la Helsinki.

Prin urmare, spre sfârșitul anului '72, au început consultările multilaterale pregătitoare, la nivelul șefilor de misiune acreditați în Finlanda pentru a se ocupa de chestiunile de procedură, de ceea ce trebuia să se afle pe ordinea de zi, de organizarea viitoarei conferințe. La lucrările pregătitoare au participat delegații din 34 de state (32 de țări europene, SUA și Canada). Nu au participat Albania, Andorra și Monaco. Statele au fost clasificate în cinci categorii: 1) statele Pactului de la Varşovia ce sprijineau crearea unei conferințe încă din 1966; 2) o parte a statelor Pactului de la Varşovia (România, Ungaria, Cehoslovacia) care militau împotriva influenţei URSS; 3) statele neutre - Irlanda, Elveţia, Suedia; 4) statele care aparțineau Comunităţii Europene; 5) cele mai puternice state ale NATO, Statele Unite şi Marea Britanie, ce au considerat Procesul de la Helsinki drept forul de întâlnire a expectanţelor lor.^[5] Consultările s-au sfârșit prin redactarea Recomandărilor finale de la Helsinki („Carta Albastră”),  ce vor alcătui ordinea de zi în prima fază a CSCE și o parte a Actului Final de la Helsinki. 

Au existat trei faze a apariției CSCE. Faza I a constat în atingerea unui consens în privința Cartei Albastre. Faza a II-a a fost faza de lucru, desfășurată la Geneva din 18 septembrie 1973 până în 21 iulie 1975. Rezultatul Fazei a II-a a fost Actul Final de la Helsinki, semnat de către 35 de țări participante în ultima fază, a III-a, ce a avut loc, la Helsinki, între 30 iulie și 1 august 1975.^[6] Actul Final de la Helsinki atesta „egalitatea suverană, nerecurgerea la forță sau la amenințarea cu forța, reglementarea pașnică a diferendelor, neamestecul în treburile interne, egalitatea în drepturi a popoarelor și posibilitatea de a dispune de ele însele, cooperarea între state, îndeplinirea cu bună credință a obligațiilor asumate, potrivit dreptului internațional”^[7].

 După adoptarea Actului Final de la Helsinki din 1975, începuse o „proliferare” a conferințelor sub egida CSCE. Este vorba despre conferințele periodice din anii '70 și '80, în cadrul cărora se evaluau progresele și punerea în aplicare a Actului Final, cât și posibilitățile de extindere a cooperării. Reuniunile s-au desfășurat în ordinea următoare: Reuniunea de la Belgrad a reprezentaților statelor participante la CSCE; Reuniunile de la Bonn, Montreux, Valetta, Hamburg; Reuniunea de la Madrid a reprezentaților statelor participante la CSCE; Conferința pentru măsuri de încredere și securitate și pentru dezarmare în Europa; Reuniunile de la Atena, Veneția, Budapesta, Helsinki, Ottawa și Berna; Reuniunea de la Viena a reprezentaților statelor participante la CSCE.^[8] Prin urmare, procesul Helsinki s-a dovedit a fi un „cadru flexibil de consultație și dialog”, încurajând negocierile multilaterale în domenii diverse între state și folosind consensul ca principală metodă de a lua deciziile.[9] De menționat faptul că toate textele ce urmau a fi adoptate, erau fără valoare juridică, dar cu o importanță politică majoră.

Prăbușirea Cortinei de Fier, apariția procesului de globalizare și multe alte evenimente de pe scena internațională, au dus la necesitatea schimbării rolului CSCE. Nu este nimic surprinzător prin faptul că CSCE a devenit, în cele din urmă, OSCE - Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa. Acest lucru s-a făcut etapizat, mai exact în două etape: Carta de la Paris pentru o Nouă Europă în 1990 (care a păstrat numele CSCE) și înființarea oficială a OSCE la Budapesta în 1994, cu instituții permanente și oficiale. De asemenea, nu apar schimbări doar în privința numelui, ci și asupra domeniului de activitate. Marja de acțiune a CSCE trebuia mărită, deoarece CSCE fusese creată pentru problemele Războiului Rece, probleme care în secolul XXI s-au diminuat sau au fost înlocuite cu altele (amintesc terorismul, crimele transfrontaliere, etc.).

Întreg procesul CSCE a fost unul inovator acelor timpuri. S-a hotărât în mod intenționat ca denumirea să fie de „conferință” în loc de „organizație” pentru a sublinia noutatea organismului multilateral pe scena europeană, iar ideea era ca statele semnatare să convină asupra unei metode de proliferare a dialogului dintre ele. S-a căzut de acord asupra așa-numitului program de reuniuni sub egida CSCE. Și, deși au existat suișuri și coborâșuri, în ciuda intensificării tensiunilor dintre blocuri între 1979-1990, simpla existență a CSCE și a conferințelor sale succesive a încurajat destinderea și „dezghețul” în relațiile internaționale. Totuși, trebuie să ținem cont de context, deoarece în anii '70, sarcina CSCE era de a construi punți și de a introduce elemente dinamice într-o confruntare înghețată și, de altfel, stabilă. După anii '90, sarcina OSCE s-a schimbat în a menține stabilitatea și în a preveni noi conflicte. ^[10]

Concluzionând, CSCE și OSCE nu reprezintă unul și același lucru. Da, CSCE reprezintă forma incipientă a OSCE. Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa (CSCE) reprezintă o formă de manifestare a relațiilor internaționale (relațiilor dintre state) specifice celor practicate în timpul Războiului Rece. Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, așa cum sugerează și numele, reprezintă o organizație internațională creată pentru a se „organiza” relațiile internaționale (dintre state) pe diferite criterii. Diferența este una majoră, deoarece contextul apariției acestor noi actori pe scena internațională este total diferit.

[1] Mircea Nicolaescu, „Oprirea cursei înamărilor”, în Înarmare. Dezarmare. Dezvoltare, Ediție coordonată de Victor Duculescu, Editura Militară, București, 1986, pp. 22-43; pp.54-88.

[2] CSCE Testimonies, Causes and Consequences of the Helsinki Final Act (1972-1989), CSCE Oral History Project, Compiled by Alice Němcová, Published by the Prague Office of the OSCE Secretariat, Prague, Czech Republic, 2013, p. 186.

[3] Mai exact, în anul 1954 când a avut loc Conferința de la Berlin între cele patru mari puteri (SUA, URSS, Franța, M. Britanie), V. Molotov a propus atunci pentru prima oară  convocarea unei conferințe privind securitatea europeană. A fost un eșec, la fel cum a fost și încercarea URSS din anul 1969: Apelul de la Budapesta din martie 1969 a Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varșovia, care solicita convocarea „unei conferințe a statelor europene pentru a discuta măsurile de asigurare a securității colective în Europa”. Pentru detalii vezi Henry Kissinger, Diplomația, Traducere de Mircea Ştefancu, Radu Paraschivescu, Ediția a II-a, Editura ALL, 2007, p. 744; Culegere de documente ale consfătuirilor statelor participante la Tratatul de la Varșovia, Ediție îngrijită de S. Celac, Editura Politică, București, 1973,  pp. 28-34.

[4] Romulus Neagu este de părere că acest grup a constituit „embrionul” pregătirii CSCE, deoarece prin el s-a realizat un fel de „mică conferință europeană” unde aveau loc multiple întâlniri și consultări în vederea îmbunătățirii relațiilor bilaterale. Pentru detalii, vezi Romulus Neagu, Securitatea europeană. Afirmarea unui nou concept, Editura Politică, București, 1976, pp. 77-79.

[5] Galbreath, D.J., The Organization for Security and Cooperation in Europe, Published by Routledge, New York, 2007, p. 27, apud  Anton Carpinschi, Diana Mărgărit, Organizații internaționale , Editura Polirom, Iași, 2011, pp. 56-57.

[6] Pentru detalii, vezi „Recomandările Finale ale Consultărilor de la Helsinki” în Securitatea și Cooperarea în Europa. Documente (1972-1989), Ediție îngrijită de Valentin Lipatti și Ion Diaconu, Editura Academiei Române, București, 1991,  pp. 9-26; Romulus Neagu, op. cit., pp. 93-94;

[7] Mircea Nicolaescu, „Actul Final al CSCE și ordinea internațională”, în Actul Final al CSCE și Europa de azi, Ediție îngrijită de Valentin Lipatti, Editura Fundației „România de Mâine”, București, 1995, p. 130.

[8] Vezi „Tabel cronologic al reuniunilor din cadrul procesului CSCE (1972-1989)” în Securitatea și Cooperarea în Europa. Documente (1972-1989), pp. 257-258.

[9] Irina Moroianu Zlătescu, Instituții europene și drepturile omului, Editura Institutului Român pentru Drepturile Omului, București, 2008,  p. 33.

[10] Pere Vilanova, „From The CSCE to the OSCE: is the World safer now?” în Notes Internacionals CIDOB 122, Iulie 2015, pp. 3-4.

          Structură

Președinția în exercițiu: anuală, responsabilă de coordonarea ansamblului activităților OSCE. Poate desemna reprezentanți personali sau speciali pe probleme specifice. În anul 2021, Președinția în Exercițiu a OSCE este deținută de Suedia.

Președinții în exercițiu din anii anteriori: 2020 – Albania; 2019 – Slovacia; 2018 – Italia; 2017 – Austria; 2016 – Germania; 2015 – Serbia; 2014 – Elveția; 2013 – Ucraina. România a deținut Președinția-în-Exercițiu a OSCE în anul 2001. Președinții în exercițiu în următorii doi ani: 2022 – Polonia; 2023 – Macedonia de Nord.

Secretariatul: sub autoritatea Secretarului General (SG), numit de Consiliul Ministerial pentru un mandat de trei ani, care poate fi prelungit o singură dată. Actualul Secretar General al OSCE este Helga Schmid. Mandatul SG constă în sprijinirea activităților OSCE din teren, coordonarea serviciilor administrative și menținerea contactelor cu alte organizații internaționale și neguvernamentale.

Centrul de Prevenire a Conflictelor (CPC): în cadrul Secretariatului, cu mandat de coordonare a activităților Misiunilor din teren și de sprijinire a implementării mandatelor acestora, sprijină Președinția în exercițiu și SG în toate activitățile relevante din domeniul politico-militar.

ODHIR (Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului): cu sediul la Varșovia – responsabil pentru promovarea drepturilor omului și a democrației în spațiul OSCE, inclusiv pentru observarea proceselor electorale și acordarea de asistență în domeniul electoral.

HCMN (Înaltul Comisar pentru Minorități Naționale): cu sediul la Haga, vizând, în mod esențial, să contribuie, prin “silent diplomacy”, la eliminarea tensiunilor privind problematica minorităților naționale în spațiul OSCE. Rol special în contextul eforturilor de prevenire a conflictelor.

Reprezentantul pentru Libertatea Mass-Media: cu sediul la Viena, urmărește respectarea libertății de exprimare și informare a mass-media din Statele participante.

Adunarea Parlamentară a OSCE: oferă un forum pentru dialogul inter-parlamentar, efectuează misiuni de observare a alegerilor și contribuie la consolidarea cooperării internaționale în domeniile corespunzătoare celor trei Dimensiuni ale OSCE.

Obiective

OSCE este cea mai mare organizație regională de securitate, contribuind la consolidarea păcii, democrației și stabilității pentru mai mult de un miliard de persoane.

OSCE este un for pentru dialog politic la nivel înalt, asupra unei game vaste de aspecte de securitate și un instrument regional cuprinzător pentru avertizarea timpurie, prevenirea conflictelor, managementul crizelor și reabilitarea post-conflict, vizând, în esență, consolidarea încrederii între state, prin cooperare.

Prin intermediul instituțiilor sale specializate, al unităților de experți și rețelei de Misiuni din teren, OSCE are competențe în domenii variate, cu impact asupra securității comune: controlul armamentelor convenționale și măsuri de creștere a încrederii și securității; combaterea amenințărilor transnaționale; activități economice și în domeniul mediului; democratizare; promovarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, libertății mass-media, precum și a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale.

OSCE oferă celor 57 de state participante un cadru pentru dialog și interacțiune pe tema securității, în spațiul acoperit de Organizație. OSCE are o abordare cuprinzătoare a conceptului de securitate și, din această perspectivă, acționează pe trei dimensiuni majore: politico–militară; economică și de mediu; umană.

Anul 2020 a marcat aniversarea a 45 de ani de la adoptarea Actului Final de la Helsinki, respectiv a 30 de ani de la adoptarea Cartei de la Paris, documente fondatoare ale OSCE.

Pe agenda curentă a Organizației se regăsesc: soluționarea conflictului din Ucraina, soluționarea conflictelor înghețate, stabilirea unui climat de încredere sub forma unui Dialog Structurat pentru a facilita o înțelegere aprofundată asupra provocărilor de securitate din spațiul OSCE, abordarea controlului armamentelor convenționale, combaterea terorismului și schimbările climatice.

Datorită capacității și experienței sale unice în domeniul diplomației preventive, al prevenirii conflictelor, gestionării crizelor și al consolidării respectării drepturilor omului, democrației și statului de drept, OSCE continuă să joace un rol important în promovarea securității și cooperării în spațiul acoperit de organizație.

Actul Final de la Helsinki atestă cele zece principii fundamentale pentru relațiile interstatale: egalitatea suverană a statelor; interzicerea utilizării forței și a amenințării cu forța; inviolabilitatea frontierelor; respectul integrității teritoriale a statelor; soluționarea pașnică a conflictelor; neamestecul în treburile interne; respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; egalitatea și dreptul popoarelor la auto-determinare; cooperarea între state; îndeplinirea, cu bună credință, a obligațiilor internaționale.

Element specific al acțiunii OSCE și indicator al valorii adăugate a OSCE, în relația cu alte organizații internaționale și regionale, abordarea cuprinzătoare a securității constă în fundamentarea oricărei acțiuni a OSCE pe interacțiunea dintre cele trei Dimensiuni: Politico-Militară, Economică și de Mediu, Umană.

În cadrul dimensiunii politico-militare, OSCE încearcă să creeze o mai mare deschidere, transparență și cooperare. În acest scop a dezvoltat cel mai avansat regim de control al armamentelor și măsurilor de consolidare a încrederii și securității (CSBMs). Un set cuprinzător de CSBMs dezvoltat de OSCE constituie nucleul abordării cooperative a OSCE în materie de securitate. Principalul document CSBMs este Documentul de la Viena privind măsurile de creștere a încrederii și securității, instrument care promovează încredere și predictibilitate prin intermediul unor măsuri de transparență și verificare și care acoperă forțele armate și sistemele militare de echipamente majore.

Forumul de Cooperare în domeniul Securității (FSC) este forul de decizie al OSCE în cadrul căruia sunt abordate aspectele politico-militare ale securității și care contribuie la elaborarea de documente privind CSBM-urile. De asemenea, FSC sprijină Codul de Conduită privind aspectele politico-militare ale Securității și elaborează norme și oferă asistență specializată pentru abordarea proliferării armelor  de calibru mic și a armelor ușoare (SALW).

Principalele teme: promovarea bunei guvernări; dezvoltarea sustenabilă;; potențialul activităților economice și de mediu de a conduce la creșterea încrederii în zonele de conflict; prevenirea și gestionarea dezastrelor de mediu. În cadrul Secretariatului există un Coordonator pentru activitățile economice și de mediu. Principalele evenimente anuale pe Dimensiunea  Economică și de Mediu a OSCE sunt Forumul Economic și de Mediu și Reuniunea de Implementare a Dimensiunii Economice și de Mediu.

Teme principale: respectarea drepturilor omului, a statului de drept și democrației; acțiuni în sprijinul organizării de alegeri democratice; libertatea mass-media; combaterea intoleranței și discriminării. Activitățile corespunzătoare Dimensiunii Umane sunt coordonate de ODIHR (Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului); Înaltul Comisar pentru Minorități Naționale; Reprezentantul pentru Libertatea Mass – Media.

Misiunile în teren au fost înființate la începutul anilor 1990 și au mandate diferite, adaptate situațiilor din teren. Rolul acestora este facilitarea proceselor politice destinate prevenirii sau soluționării conflictelor; oferirea de informații și evaluări din teren, în sprijinul procesului de luare a deciziilor.

          Finanțare

Contribuția statelor participante.

Referințe

Ministerul Afacerilor Externe din Romînia, site oficial. Disponibil la https://www.mae.ro/node/1881

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, site oficial. Disponibil la https://www.osce.org/

Enciclopedie online (22 noiembrie 2020). Disponibil la https://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C8%9Bia_pentru_Securitate_%C8%99i_Cooperare_%C3%AEn_Europa