Despre UA
Istoric
După cel de-Al Doilea Război Mondial, procesul de decolonizare a continentului african a luat amploare pe măsură ce africanii militau, din ce în ce mai mult, pentru mai multe drepturi politice și independență. Astfel, între 1945 și 1965, un număr semnificativ de țări africane și-au câștigat independența față de puterile coloniale europene. Pe măsură ce tot mai multe țări africane au devenit independente, a apărut nevoia creării unei organizații care să articuleze aspirațiile poporului african. Prin urmare, în mai 1963, 32 de șefi ai statelor africane independente s-au întâlnit la Addis Ababa, Etiopia, pentru a semna Carta care a creat prima instituție continentală post-independență a Africii, Organizația Unității Africane (OUA). OUA a reprezentat manifestarea viziunii pan-africane pentru o Africă unită, liberă și care era capabilă să își controleze propriul destin. Organizația a oferit un forum eficient, care a permis tuturor statelor membre să adopte poziții coordonate cu privire la chestiuni de interes comun pentru continent în forurile internaționale și să apere interesele Africii. ,,Pe 9 septembrie 1999, șefii de stat și de guvern ai Organizației Unității Africane au emis Declarația de la Sirte, prin care solicitau înființarea unei Uniuni Africane, în vederea accelerării procesului de integrare pe continent.”[1] Decizia de a relansa organizația pan-africană a Africii a fost rezultatul unui consens al liderilor africani. Potrivit acestora, pentru a realiza potențialul Africii, a fost nevoie de reorientarea atenției de la lupta pentru decolonizare și scăparea continentului de apartheid (care fuseseră obiectivele centrale ale OUA), spre o cooperare și integrare sporită a statelor africane, pentru a stimula creșterea și dezvoltarea economică a continentului. Așadar, în iulie 2002, Uniunea Africană (UA) a fost lansată oficial la Durban, Africa de Sud.
Structură
Uniunea Africană este alcătuită atât din organisme politice, cât și din organisme administrative:
-Adunarea șefilor de stat și de guvern este organul politic suprem de decizie al UA. Acesta cuprinde toți șefii de stat și de guvern din statele membre. ,,Adunarea stabilește politicile uniunii, își stabilește prioritățile, își adoptă programul anual și monitorizează punerea în aplicare a politicilor și a deciziilor sale.”[2] De asemenea, Adunarea admite noi membri în UA, adoptă bugetul UA, modifică Actul Constitutiv, în conformitate cu procedurile prevăzute și interpretează Actul Constitutiv. Actul Constitutiv al UA prevede ca Adunarea să se întrunească în sesiune ordinară cel puțin o dată pe an, iar în timpul Summit-ului[1] din 2004, Adunarea a decis să se întrunească în sesiuni ordinare de două ori pe an, în ianuarie și iunie/iulie a fiecărui an. Două treimi din membrii Uniunii Africane trebuie să formeze cvorum la orice reuniune a Adunării. Adunarea ia decizii prin consens sau, în cazul în care consensul nu este posibil, cu o majoritate de două treimi a statelor membre. Președintele Adunării este un șef de stat sau de guvern ales de colegii săi în sesiunea ordinară din ianuarie pentru un mandat de un an, ce poate fi reînnoit.
-Consiliul Executiv coordonează și ia decizii privind politicile în domenii de interes comun pentru statele membre. Răspunde în fața Adunării. Acesta ia în considerare problemele care i se referă și monitorizează implementarea politicilor formulate de Adunare. Consiliul Executiv este compus din miniștri de externe sau din alți miniștri desemnați de guvernele statelor membre. Printre atribuțiile de bază ale Consiliului Executiv se numără: întocmirea ordinii de zi a sesiunilor Adunării, alegerea membrilor Comisiei pentru numirea de către Adunare, stabilirea politicilor de cooperare între UA și partenerii Africii. Asemenea Adunării, Consiliul ia decizii prin consens sau, în cazul în care consensul nu este posibil, cu o majoritate de două treimi a statelor membre. Două treimi din membrii UA trebuie să formeze cvorum la orice reuniune a Consiliului Executiv. Același stat membru care prezidează Adunarea prezidează și Consiliul Executiv. Membrii acestuia se întrunesc de cel puțin două ori pe an în sesiune ordinară, dar se pot întruni și în ședințe extraordinare, la cererea președintelui său.
- Comitetul Reprezentanților Permanenți (CRP) cuprinde reprezentanți permanenți pe lângă Uniune și alți plenipotențiari ai statelor membre. CRP conduce activitățile de zi cu zi ale Uniunii Africane în numele Adunării și al Consiliului Executiv. Raportează Consiliului Executiv, pregătește lucrările Consiliului și acționează conform instrucțiunilor acestuia. Toate statele membre ale UA sunt membre ale CRP.
- Consiliul de Pace și Securitate (CPS) este organul decizional permanent al UA pentru prevenirea, gestionarea și soluționarea conflictelor. Este un aranjament colectiv de securitate și avertizare timpurie menit să faciliteze răspunsuri în timp util și eficiente la situațiile de conflict și criză din Africa. CPS are 15 membri cu drepturi de vot egale. Toți membrii sunt aleși de Consiliul Executiv al UA și aprobați de Adunare în timpul sesiunilor sale ordinare. Pentru continuitate, cinci membri sunt aleși pentru mandate de trei ani și 10 pentru mandate de doi ani. Deși nu există membri permanenți, Protocolul CPS nu împiedică niciun stat membru să caute realegerea imediată. Membrii CPS sunt aleși conform principiului reprezentării regionale echitabile și al rotației.
- Comisia Uniunii Africane este secretariatul Uniunii și desfășoară activitățile de zi cu zi ale acesteia. Are sediul în Addis Ababa, Etiopia. Funcțiile de bază ale Comisiei sunt: reprezentarea UA și apărarea intereselor acesteia sub îndrumarea și conform mandatului Adunării și al Consiliului Executiv, inițierea propunerilor care urmează să fie înaintate organelor UA, precum și punerea în aplicare a deciziilor luate de acestea, elaborarea pozițiilor comune ale UA și coordonarea acțiunilor statelor membre în cadrul negocierilor internaționale, gestionarea bugetului și a resurselor AU și colaborează strâns cu organele UA pentru a ghida, sprijini și monitoriza performanța acesteia. Comisia este compusă dintr-un președinte, un vicepreședinte și opt comisari, plus personal. Președintele Comisiei este ales de Adunare pentru un mandat de patru ani, care poate fi reînnoit o singură dată. Alegerea se face prin vot secret și cu o majoritate de două treimi din statele membre eligibile să voteze.
- Parlamentul Pan-African este compus din 265 de reprezentanți aleși din toate cele 55 de state ale UA și are scopul de a asigura participarea populară și a societății civile la procesele de guvernare democratică. Sediul Parlamentului se află în Midrand, Africa de Sud. Acesta are competențe consultative și de supraveghere bugetară în cadrul UA. Parlamentul este compus din cinci membri dintre care cel puțin o femeie pentru fiecare stat membru care a ratificat protocolul de instituire al acestuia. Membrii Parlamentului Pan-African ar trebui să se întrunească de cel puțin două ori în sesiune ordinară într-o perioadă de un an. Sesiunile parlamentare pot dura până la o lună. De asemenea, membrii Parlamentului se pot întruni și în ședințe extraordinare.
Din structura Uniunii Africane mai fac parte și:
· Consiliul Economic, Social și Cultural (ECOSOC - eng.) care contribuie, prin consiliere, la traducerea eficientă a obiectivelor, principiilor și politicilor UA în programe concrete, precum și evaluarea acestor programe, efectuează studii și formulează recomandări, contribuind, totodată, la promovarea drepturilor omului, a statului de drept, a bunei guvernări, a principiilor democratice, a egalității de gen și a drepturilor copilului.
· comitetele tehnice de specialitate (pentru Finanțe, pentru Dezvoltare Socială, Muncă și Ocuparea forței de muncă și pentru Sănătate, Populație și Controlul Drogurilor).
· instituții financiare care sunt la stadiul de proiecte (Banca Centrală Africană, Fondul Monetar African și Banca Africană de Investiții).
· Organe judiciare, pentru drepturile omului și juridice (Curtea Africană pentru Drepturile Omului și ale Popoarelor, Comisia Africană pentru Drepturile Omului și ale Popoarelor, Comisia UA pentru Dreptul Internațional).
Obiective
Obiectivele centrale ale Uniunii Africane sunt precizate în Actul Constitutiv, la Articolul III. Dintre acestea, cele mai importante sunt:
· ,,obținerea unei unități și a unei solidarități mai accentuate între țările africane și popoarele din Africa;
· apărarea suveranității, integrității teritoriale și a independenței statelor membre;
· încurajarea cooperării internaționale, ținând seama, în mod corespunzător, de Carta Națiunilor Unite și Declarația Universală a Drepturile Omului;
· promovarea păcii, securității și stabilității pe continent;
· promovarea principiilor și instituțiilor democratice, a participării populare și a bunei guvernări;
· promovarea și protejarea drepturilor omului și ale popoarelor în conformitate cu Carta africană a drepturilor omului și ale popoarelor și alte instrumentele relevante pentru drepturile omului;
· promovarea cooperării în toate domeniile activității umane pentru a îmbunătăți nivelul de trai al populației africane;
· promovarea dezvoltării continentului prin promovarea cercetării în toate domeniile, în special în știință și tehnologie;
· colaborarea cu parteneri internaționali relevanți în eradicarea bolilor prevenibile și promovarea sănătății bune pe continent.”[3]
Finanțare
În prezent, UA nu este finanțată într-o manieră previzibilă, durabilă, echitabilă sau responsabilă. Aceasta este foarte dependentă de finanțarea donatorilor pentru a-și desfășura programele și operațiunile, iar acest lucru este agravat și de faptul că mai mult de 40% dintre statele membre nu își plătesc contribuțiile anuale către instituție. Donațiile reprezintă cea mai mare sursă de finanțare. Un număr semnificativ de donatori oferă bani, asistență tehnică și diverse bunuri și servicii. Uniunea Europeană este principalul donator, contribuția sa, împreună cu cea a altor state europene reprezentând ,,75% din totalul finanțării venite de la parteneri externi.”[4] Deși cele 55 de state membre au convenit, în principiu, să ofere Uniunii mijloace financiare adecvate, guvernele africane nu consideră întotdeauna finanțarea o prioritate în practică. Multe state își plătesc taxele anuale cu întârziere sau doar parțial, din mai multe motive. Pe de-o parte, ,,conducerea Comisiei Uniunii Africane a atribuit performanța scăzută pe fondul provocărilor emergente cu care majoritatea statelor membre se confruntă: nesiguranță, inclusiv insuficiența alimentară din cauza secetei prelungite și conflicte emergente care afectează distribuția resurselor naționale.”[5] Pe de altă parte, în unele cazuri, întârzierea sau plata parțială a contribuțiilor anuale generează conflicte asupra finanțelor publice la nivel național. De asemenea, apartenența la Uniunea Africană presupune și un efort bugetar considerabil pentru statele membre. De exemplu, ,,în 2019, contribuția Sudanului de Sud la UA s-a ridicat la 2,2 milioane de dolari. Acesta este un procent considerabil din bugetul anual al Ministerului său de Externe de 56 de milioane de dolari și mult mai mult decât oricare dintre celelalte taxe de membru pe care Sudanul de Sud trebuie să le plătească.”[6] Desigur, pentru a îmbunătăți această situația, UA a stabilit deja anumite măsuri, precum adoptarea unui regim de sancțiuni în trei etape pentru a se ocupa de statele în situație de neplată. Astfel, cu cât un stat membru nu își plătește mai mult contribuțiile financiare, cu atât își pierde mai multe drepturi. În timp ce unele consecințe sunt în primul rând simbolice, altele limitează drastic libertatea de acțiune în politica externă, cum ar fi pierderea dreptului de a găzdui summit-uri sau de a candida la o funcție. De asemenea, în anul 2016, în urma unui Summit în Kigali (Rwanda) s-a decis aplicarea unei taxe de 0.2% pe mărfurile eligibile importate pe continent, ceea ce ar face bugetul Uniunii Africane independent de bunăvoința membrilor și a partenerilor internaționali. Cu toate acestea, Decizia de la Kigali pentru Finanțarea Uniunii se confruntă cu multe obstacole întrucât, doar 17 țări au implementat taxa din 2017.
Referințe
1. African Union. (n.d.). About the African Union, Overview. https://au.int/en/overview
2. African Union. (n.d.). AU Structure & Organs, The Assembly. https://au.int/en/assembly
3. African Union. (2002, July 11). Constitutive Act of the African Union. https://au.int/sites/default/files/pages/34873-file-constitutiveact_en.pdf
4. Peace and Security Council. (2021, March 24). AU financial independence: still a long way to go. https://issafrica.org/pscreport/psc-insights/au-financial-independence-still-a-long-way-to-go
5. Pharatlhatlhe, K., & Vanheukelom, J. (2019, February). Financing the African Union on mindsets and money. ecdpm. https://ecdpm.org/publications/financing-the-african-union-on-mindsets-and-money/
6. Mattheis, F., & Staeger, U. (2020, December 22). How member states and partners impede the African Union’s quest for financial autonomy. The Conversation. https://theconversation.com/how-member-states-and-partners-impede-the-african-unions-quest-for-financial-autonomy-151115
7. Abass, A. (2007, December 17). The United Nations, the African Union and the Darfur Crisis: of Apology and Utopia. Netherlands International Law Review, 54(3), 415-440. https://doi.org/10.1017/S0165070X07004159
8. Keith, A. (2007, March). The African Union in Darfur: An African Solution to a Global Problem? Journal of Public & International Affairs, 18, 149-164. https://jpia.princeton.edu/sites/jpia/files/2007-7.pdf
Summit-ului