Studiu de caz: 1973

Criza petrolului din anul 1973, denumită și Prima criză petrolieră a început în octombrie 1973, când OPEC a proclamat embargo asupra livrărilor de petrol.

Anii 1970 sunt anii ce oferă Organizației momentul oportun să se afirme, în special în contextul izbucnirii războiului arabo-israelian din anul 1973. Când Egiptul și Siria atacă Israelul în scopul recuceririi Peninsulei Sinai și a platoului Golan, cucerite de Israel în Războiul de Șase Zile din 1967, petrolul a fost folosit pe post de armă politică pentru a constrânge Marile Puteri implicate în Războiul de Yom Kippur 1973 să oblige retragerea Israelului din Peninsula Sinai. În aceste condiții, OPEC a luat decizia de a institui un embargou  pe petrolul exportat în vederea „pedepsirii” statelor care sprijineau Israelul, în special Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Canada, Japonia. Prețurile au crescut de patru ori, de la 3 USD per baril la aproape 12 USD la nivel global, din septembrie 1973 până în martie 1974, când embargoul a fost în sfârșit ridicat. Embargoul împotriva SUA a fost ridicat în martie, după ce Secretarul de Stat Henry Kissinger a negociat cu succes un acord între Siria și Israel. Deși există și voci care susțin că embargoul din 1973 a fost un eșec întrucât nu a avut efectul scontat de a obliga statele să își schimbe politicile privind conflictul arabo-israelian, embargoul, în schimb, a refăcut economia internațională de atunci și a dus la o explorare sporită a energiei alternative. 

Embargoul impus în anul 1973 a scos la iveală una dintre cele mai importante provocări cu care se confrunta politica externă a Statelor Unite ale Americii - echilibrarea sprijinului pentru statul Israel și păstrarea legăturilor cu monarhiile arabe producătoare de petrol; tensiunile asupra relației SUA - Arabia Saudită au demonstrat incapacitatea Statelor Unite ale Americii de a gestiona politica sa în Orientul Mijlociu. 

De la embargo, OPEC a continuat să-și folosească influența pentru a gestiona prețurile petrolului, spre exemplu OPEC a decis că, în loc să crească prețurile în perioada următoare, acțiune care ar fi descurajat consumul și ar fi încurajat investițiile în surse alternative, cel mai bine ar fi să se adopte o strategie care funcționează pentru stabilizarea prețurilor. Acest lucru ar garanta o aprovizionare regulată cu petrol pentru consumatori, dar și un flux constant de venituri pentru producători.