Studiu de caz: Darfur
UACriza sedin confruntă cu multe provocări, inclusiv:
· Probleme de sănătate (combaterea malariei și a epidemiei de SIDA/HIV);
· Probleme politice (confruntarea regimurilor nedemocratice și medierea în numeroasele războaie civile);
· Probleme economice (îmbunătățirea nivelului de trai al milioanelor de africani săraci și needucați);
· Probleme ecologice (deșertificarea și lipsa sustenabilității mediului).Darfur
DupăCriza cumdin amDarfur, precizatcare anterior,a izbucnit în 2003, a devenit o problemă serioasă care a pus la încercare pacea mondială, reprezentând unul dintre obiectivelecele Uniuniimai Africanecritice este promovarea păcii, securității și stabilității pe continent. Organismul principal însărcinat cu implementarea acestui obiectiv este Consiliulcazuri de Pacetestare atât pentru organizațiile regionale, cât și Securitate,pentru careorganizațiile areinternaționale, puterea, printre altele, de a autoriza misiuni de sprijinire a păcii, de a impune sancțiuni îîn cazulspecial schimbăriiUniunea neconstituționaleAfricană a guvernului(UA) și deNațiunile aUnite lua(ONU), inițiativecustozii și acțiuni pe care le consideră adecvate ca răspuns la conflicte potențiale sau reale. CPS este un organism decizional în sine, iar deciziile sale sunt obligatorii pentru statele membre. De la prima reuniune în 2004, CPS a fost activ în legătură cu crizele din mai multe țări africane. Un exemplu în acest sens este Războiul din Darfur. Așadar, în februarie 2003, mai multe grupuri de rebeli au început să lupte împotriva guvernului Sudanului, pe care l-au acuzat că asuprește populația non-arabă din Darfur. Guvernul național al Sudanului, profund îngrijorat de amenințarea la adresa supraviețuirii sale, creată de revolta în regiunea de vest a țării, s-a mobilizatpăcii și securității. Ceea ce părea a acționatfi împreunăo simplă luptă împotriva perceputei dominații a populației non-arabe asupra populației arabe din Darfur a luat o dimensiune internațională cu milițiileconsecințe pentru apacea zdrobiși rebeliunea.securitatea Atrocitățileinternațională. careCa aurezultat caracterizatal această contrainsurgențăcrizei, au fost încadrateraportate înpeste categoria300.000 genocidului,de întrucât, se estimează că au murit între 170 000decese și 500mai 000mult de oameni, peste două2 milioane de persoane au fost strămutatemutate, alături de alte abuzuri umanitare, cum ar fi violul femeilor, răpirea femeilor și altecopiilor, câtevafurtul miide auproprietăți fostprecum supuse unor violențe semnificative. Pe măsură ce violența din Darfur a continuat în 2004, ,,intervenția militară a UA a început în iunie, odată cu trimiterea inspectorilor Uniunii ca un preludiu al unui contingent mult mai mare care a sosit în Darfur în 2005”vitele[1]. Criza Darfur este una lungă și necesită o lucrare în intregime. În acest studiu de caz, mă voi limita la implicarea UA în colaborarea cu aprobarea Consiliului de Securitate al ONU,ONU pentru a monitorizamenține acordul de încetare a focului între rebelipacea și Guvernulsecuritatea Sudanului.în Curegiune. toateOferind acestea,această curândinformație de context, actorii regionali și internaționali au desfășurat mai multe inițiative de pace pentru a devenitpune evidentcapăt căviolenței. personalulUna trimisdintre nu era suficient și, ulterior, i s-au alăturat 150 de trupe nigeriene. ,,Această misiuneacestea a evoluatfost înînființarea celeunei din urmă, în Misiunea Uniunii Africane în Sudan (AMIS - eng.), care a rămas singura forță externămisiuni de menținere a păcii carea Uniunii Africane - Misiunea Africană în Sudan (AMIS), în urma semnării Acordului Umanitar de Încetare a furnizatFocului securitatela în8 Darfuraprilie până2004. înAMIS 2007.”a primit mandatul de a furniza observatori militari pentru a monitoriza și raporta asupra încetării focului: o forță armată pentru a proteja civili și lucrătorii umanitari care furnizează asistență umanitară[2] . Amploarea
La 9 noiembrie 2004, guvernul Sudanului și cele două grupuri de rebeli principale, Mișcarea pentru Dreptate și Egalitate (JEM) și Armata pentru Eliberarea Sudanului (SLA), au semnat două acorduri de pace pe termen scurt cu scopul de a condusavansa laîn avertismenteîncheierea privindconflictelor. unPrimul dezastrupas iminent, secretarul general al Națiunilor Unite, Kofi Annan, avertizând despre risculfăcut de genocid.Uniunea ÎnAfricană acestcătre context, în 2005, componența AMISreferendum a fost majoratătratatul care stabilea o zonă de interdicție de zbor deasupra zonelor controlate de rebeli din Darfur, o măsură menită să pună capăt bombardamentelor satelor rebelilor din regiune de către armata sudaneză pentru a deschide calea pentru negocieri. Al doilea acord oferea agențiilor internaționale de ajutor umanitar acces nelimitat în regiunea Darfur. Acordurile au fost rezultatul negocierilor de pace sponsorizate de Uniunea Africană desfășurate la 7000Abuja, începând cu 25 octombrie 2004[3]. Pentru a sprijini acordul cuprinzător de trupe,pace deoarecesemnat de guvernul Sudanului și Mișcarea de Eliberare a Poporului Sudanului la 25 octombrie 2004, pentru a îndeplini anumite funcții legate de asistența umanitară, protecție, promovarea drepturilor omului și pentru a sprijini AMIS, UA a scris Consiliului de Securitate al ONU pentru a interveni în situația de securitate din regiunea Darfur. Astfel, Consiliul de Securitate al ONU a înființat Misiunea Națiunilor Unite în Sudan (UNMIS) prin rezoluția 1590 la 24 martie 2005, deoarece Consiliul de Securitate a considerat că situația din Darfur reprezintă o amenințare la adresa păcii și securității internaționale[4]ionale.. ÎÎntr-o încercare ulterioară, Uniunea Africană a sponsorizat alte discuții între forțele implicate și reprezentanții ONU în perioadacadrul 2004-2007,întâlnirii inspectoriide Misiuniila Abuja, Nigeria. Conducătorul militar al JEM, Mohamed Saleh, a susținut că întregul Sudan de Sud a decis să se separe de Sudan. Pentru el, aceasta este singura soluție la criză. În răspuns, șeful armatei de atunci a afirmat că dorințele și preferințele sud-sudanezilor, care sunt direct afectați, reprezintă interesul Uniunii Africane înși Sudanal întregului sistem internațional iubitor de pace[5]. Între timp, ambele părți au încercatsemnat să inițieze mai multe tratativedecizia pentru pacedesfășurarea întreunui actoriireferendum implicațipentru îna conflict,determina reușindinteresele chiar să aranjeze semnarea mai multor acorduri între aceștia în 2005 și 2006. În cele din urmă, întrucât era subfinanțată șipoporului, cu personal insuficient, eforturile AMISacordul de a puneimplementa capăttratatul încălcărilorde drepturilor omului în Darfur au eșuat, contribuțiile sale la conflict fiind recunoscute, în general, ca insuficiente. Misiuneaîncetare a fostfocului. incapabilăAcesta săa ocupemarcat funcțiasfârșitul decelui protecțiede-al peDoilea careRăzboi unul dintre acorduri (Acordul de Pace de la Darfur-2006) i-o atribuia, în mare măsură pentru că era prea micăCivil din punctulSudan[6]. deCu vederetoate alacestea, număruluidesfășurarea trupelor pentru a securiza vastul teritoriu al Darfurului. Dincolo de eforturile de menținere a păcii,cii membriiale UAUniunii Africane în 2004 sub AMIS s-aua arătatconfruntat foartecu reticențiprovocări îserioase, în aspecial aplicacele presiuni diplomatice asupra Khartoumului, permițând Președintelui Sudanului să încerce să își asume pozițiilegate de conducereresurse în cadrul Uniunii, în timp ce conflictul din Darfur era la cote maxime, fiind înregistrate atacuriumane și asuprafinanciare[7].
Această Misiuniisituație UA.a Încondus final,la MisiuneaOperația UA,Hibridă subfinanțatăa Națiunilor Unite și prostUniunii echipată,Africane trebuiaîn Darfur (cunoscută prin acronimul său expire la 31 decembrie 2006, darUNAMID) a fost prelungităo pânămisiune lade 30 iunie 2007, cândmenținere a fostpăcii înlocuită cu o forță hibridă ONU/UA (UNAMID), cecomună a fostUniunii Africane (UA) și Națiunilor Unite (ONU), aprobată înoficial unanimitate, în urmaprin Rezoluțieiia 1769,1769 a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite,Unite la 31 iulie 2007, pentru a aduce stabilitate îîn regiunea Darfur din Sudan, distrusăafectată de rărăzboi, îîn timp ce discuțiilenegocierile de pace privindpentru unpace acordcontinuau[8]. finalEste audemn continuat.de Lamenționat 22faptul decembriecă 2020,Rezoluția Consiliul1769 a Consiliului de Securitate aleste ONUintonată sub incidența capitolului VII din Carta ONU, care implică faptul că în regiunea Darfur există agresiune[9].
În analizarea impactului AMIS asupra construirii păcii în Sudan, este necesar să se evalueze eficacitatea misiunii UA în abordarea factorilor de conflict. În ansamblu, misiunea a adoptatfost înnereușită unanimitatedin Rezoluțiacauza 2559eșecului UA de încheierea aborda problemele de dezarmare și demobilizare a mandatuluiforțelor UNAMIDJanjaweed(arabi), precum și eșecul de a rezolva problemele legate de teren și resursele de apă, și luptele naționale în desfășurare. Prin analizarea acordului de la 31Abuja decembriedin 2020,2005, retragerease completăpoate urmândobserva că focusul UA este de a opri ostilitățile și a dezarma fracțiunile militare din Sudan, ceea ce în niciun fel nu abordează rădăcinile conflictului. Oprirea conflictului reprezintă doar o zgârietură la suprafața problemei, care necesită o reevaluare a intereselor părților și a obiectivelor pe care încearcă să le atingă. Pentru ca părțile să înceteze ostilitățile, ele trebuie să primească ceva în schimb, cum ar fi protecția militară a civililor împotriva abuzurilor guvernamentale, ceea ce AMIS nu a putut oferi din cauza numărului insuficient de trupe, precum și prezența ofițerilor din Sudan în cadrul misiunilor de menținere a păcii în Darfur[10].
În ciuda eșecului AMIS de a opri violența din Sudan, prezența sa în Darfur a fost benefică populației civile aflate sub supravegherea sa[11]. UA trebuie să fie finalizatăcreditată pânăpentru laeforturile 30 iunie 2021. Cu toate acestea, violențele au continuat până astăzi, fiind înregistrate sutesale de victimea interveni în conflict datorită faptului că "este singura organizație regională sau internațională din lume care recunoaște explicit dreptul de a interveni într-un stat membru din motive umanitare și altede câtevadrepturile miiomului"[12]. Istoria arată că statele sunt de persoaneobicei strămutatemai îsusceptibile să se implice în urmaconflicte confruntărilormilitare dintredecât diverseleîn grupuricele etniceumanitare, cum ar fi cazurile Rwanda sau Bosnia. O astfel de inacțiune ar putea fi justificată de lipsa unei definiții concrete și solide a unei crize umanitare de către comunitatea internațională. Multe organizații internaționale orientate spre intervenție au în vedere atât referiri la atacuri militare sau invazii, cât și la masacre în desfășurare. Dimpotrivă, UA în statutul său recunoaște importanța intervenției în crize umanitare, care pare să fie în creștere în secolul XXI datorită agravării problemelor în curs, de obicei centrate pe drepturi, teren și/sau acces și distribuție a resurselor. Chiar și misiunea cu un număr redus de trupe ale UA a oferit siguranță pentru un număr de civili aflați sub supravegherea sa, în ciuda absenței unui mandat clar și a instrucțiunilor privind modul de reacționare la uciderea civililor[13].
În concluzie, deși Uniunea Africană (UA) a demonstrat o atitudine proactivă în abordarea crizei din regiuneaDarfur, vesticăintervenția sa a fost în cele din urmă împiedicată de resursele slabe și de voința politică scăzută. Capacitatea limitată a organizației și dependența sa financiară au ridicat întrebări cu privire la eficacitatea sa în abordarea unor conflicte atât de complexe. Criza din Darfur servește ca un studiu de caz critic pentru evaluarea rolului UA în rezolvarea conflictelor și a provocărilor cu care se confruntă în îndeplinirea mandatului său privind menținerea păcii și securitatea în Africa.
[1] Adeniji, Adeyinka Samson, Agaba Halidu și Jacob Nda James, ”The United Nations/African Union Intervention in the Darfur Conflict (2007-2010): Achievements, Challanges, and Lessons For Future”, Global Journal of Arts, Humanities and Social Sciences 3.8, 2015, p. 64.
[2] United Nations Security Council, RES. 1556, 30 iulie 2004, S/RES/1556.
[3] Agaba, Halidu, ”The African Union and Conflict Management in Africa: A STUDY OF THE DARFUR CRISIS”, WuKari International Studies Vol.6, No.1, 2022, p. 14.
[4] United Nations Security Council, RES. 1590, 24 martie 2005, S/RES/1590.
[5] Agaba, Halidu, Op. cit., p. 16.
[6] Ibidem, p. 16.
[7] Adeniji, Adeyinka Samson, Agaba Halidu și Jacob Nda James, Op. cit., p. 65.
[8]https://en.wikipedia.org/wiki/United_Nations%E2%80%93African_Union_Mission_in_Darfur#cite_note-UN_SRES17692007-1, accesat la data de 06.01.2024, ora 20:40.
[9] United Nations Security Council (UNSC), RES. 1769 (31 iulie 2007), UN Doc S/RES/1373.
[10] Boris S. Nikitin, "The Positive Impact of African Union Forces in Darfur.", Inquiries Journal/Student Pulse 2.01, 2010, p. 3.
[11] Adeniji, Adeyinka Samson, Agaba Halidu și Jacob Nda James, Op. cit., p. 76.
[12] Roberta, Cohen și William, O’Neill. “Last Stand in Sudan”, Bulletin of the Atomic Scientists, martie, 2006, p. 52, apud Boris S. Nikitin, "The Positive Impact of African Union Forces in Darfur.", Inquiries Journal/Student Pulse 2.01, 2010.
[13] Boris S. Nikitin, Op.cit., p. 3.