Studiu de caz: Declanșarea pandemiei de COVID-19
În decembrie 2019, în orașul Wuhan din China apare un focar de boală cauzată de un nou coronavirus, care se răspândește rapid către alte regiuni din China și din lume. Ulterior, Organizația Mondială a Sănătății recunoaște oficial noul coronavirus ca SARS-CoV-2, iar boala este denumită Covid-19.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat o urgență de sănătate publică de interes internațional la 30 ianuarie 2020.
La 15 ianuarie 2020, OMS a publicat un protocol privind testarea diagnosticului pentru Covid-19, elaborat de o echipă de virologie de la Spitalul Charité din Germania.
La începutul lunii februarie 2020, respectiv în data de 7 februarie 2020, Miniștrii sănătății din UE țin o videoconferință informală la nivel înalt. Statele membre, împreună cu reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), examinează situația la zi a epidemiei.
Mai târziu, pe 21 februarie numărul cazurilor de Covid-19 este în creștere în UE. În nordul Italiei se înregistrează o creștere semnificativă a cazurilor de Covid-19. În același timp, mai multe alte state membre ale UE au început să raporteze cazuri de persoane infectate.
În martie 2020 Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS a declarat că „situaţia generată de Covid-19 poate fi caracterizată drept pandemie”.
Tot în martie 2020, Liderii G7 se coordonează pentru a face față crizei mondiale. Liderii G7 au organizat în data de 16 martie 2020 o videoconferință pentru a coordona răspunsul global de combatere a epidemiei de Covid-19. Ei s-au angajat să colaboreze pentru a: se coordona în legătură cu măsurile de sănătate publică necesare pentru protejarea persoanelor expuse riscului de a se îmbolnăvi de Covid-19, reinstaura încrederea, relansa creșterea economică și proteja locurile de muncă, sprijini comerțul și investițiile la nivel mondial, încuraja cooperarea în domeniul științei, cercetării și tehnologiei. Declarația liderilor G7 privind Covid-19, 16 martie 2020: „Avem următoarele priorități: să restrângem contaminarea pe cât posibil și să asigurăm că sistemele de sănătate ale statelor membre au capacitatea de a se pregăti pentru ce ne așteaptă în următoarele zile și săptămâni.” Charles Michel, președintele Consiliului European. În urma videoconferinței liderilor G7, președinții Michel și Von Der Leyen au lansat un apel pentru restrângerea călătoriilor neesențiale către UE.
Sfârșitul anului 2020 marchează autorizarea primului vaccin împotriva COVID-19 autorizat pentru utilizare în UE. Începând cu 21 decembrie 2020, UE a acordat o autorizație de introducere pe piață condiționată pentru vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de BioNTech și Pfizer, acesta devenind primul vaccin împotriva COVID-19 autorizat în UE. Această autorizare urmează unei recomandări științifice pozitive, bazată pe o evaluare aprofundată a siguranței, a eficacității și a calității vaccinului de către Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA). EMA - Agenția Europeană pentru Medicamente recomandă autorizarea în UE a primului vaccin împotriva COVID-19.
15 Iulie:Vaccinul împotriva COVID-19: Consiliul adoptă măsuri pentru a asigura dezvoltarea sa rapidă. Consiliul a adoptat un regulament care urmărește să accelereze dezvoltarea și distribuirea unui vaccin împotriva COVID-19 în UE. Actul prevede o derogare temporară de la anumite dispoziții din legislația UE privind diseminarea deliberată în mediu și utilizarea în condiții de izolare a organismelor modificate genetic (OMG). Actul urmărește, de asemenea, să simplifice procedura de solicitare a autorizației de comercializare pentru medicamentele care conțin OMG-uri sau care constau în OMG-uri destinate tratării sau prevenirii COVID-19. Regulamentul se va aplica atât timp cât COVID-19 va fi declarată pandemie de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) sau atât timp cât se aplică un act de punere în aplicare prin care Comisia recunoaște o situație de urgență de sănătate publică cauzată de COVID-19.
19 Noiembrie: Liderii UE își intensifică coordonarea în ceea ce privește recunoașterea reciprocă a testelor și administrarea vaccinurilor. Reuniți prin videoconferință, liderii UE au convenit să consolideze și mai mult coordonarea împotriva pandemiei de COVID-19. Aceștia s-au axat în special pe recunoașterea reciprocă a testelor, pe administrarea vaccinurilor și pe o abordare comună a ridicării măsurilor restrictive.
Liderii UE au discutat despre modalitățile de elaborare a unei abordări comune la nivelul UE pentru utilizarea testelor antigenice rapide, care sunt complementare testării PCR. Liderii au subliniat necesitatea de a se acționa în direcția recunoașterii reciproce a testelor și a rezultatelor acestora. De asemenea, aceștia au discutat despre strategiile naționale de testare și au făcut schimb de bune practici.
Liderii au convenit, de asemenea, să accelereze pregătirea planurilor naționale de vaccinare pentru a se asigura că, odată ce vor fi autorizate, vaccinurile vor fi disponibile și accesibile tuturor cetățenilor UE.
În ceea ce privește ridicarea măsurilor de limitare a răspândirii virusului, șefii de stat sau de guvern din UE au subliniat că acest lucru ar trebui realizat treptat pentru a se evita riscul unei recrudescențe a virusului.
10-11 Decembrie: Liderii UE discută despre punerea la dispoziție a vaccinurilor. În cadrul summitului european desfășurat la Bruxelles, liderii UE au lansat un avertisment împotriva relaxării și a concesiilor în lupta împotriva pandemiei de COVID-19. „Situația epidemiologică din Europa rămâne îngrijorătoare, chiar dacă eforturile considerabile depuse de fiecare încep să dea roade”, au afirmat aceștia, invitând la continuarea eforturilor, ca unică modalitate de a împiedica noi valuri de infectări.
Liderii au convenit, de asemenea, să consolideze coordonarea la nivelul UE, în special în ceea ce privește strategiile de testare și eliminarea treptată a restricțiilor.
Pe măsură ce primele vaccinuri fac obiectul procesului de autorizare al UE, liderii au subliniat importanța pregătirilor în vederea punerii la dispoziție și a distribuirii în timp util a vaccinurilor în UE.
În concluzie, liderii UE au afirmat că „vaccinarea ar trebui tratată drept un bun public” și și-au reiterat angajamentul de a oferi țărilor din întreaga lume un acces echitabil la vaccinuri sigure și eficace, inclusiv prin intermediul mecanismului COVAX.
6 Ianuarie 2021: Cel de al doilea vaccin sigur și eficace împotriva COVID-19 a fost autorizat. UE a acordat o autorizație de introducere pe piață condiționată pentru vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de Moderna, al doilea vaccin împotriva COVID-19 autorizat pentru utilizare în UE. Această autorizare urmează unei recomandări științifice pozitive, bazată pe o evaluare aprofundată a siguranței, a eficacității și a calității vaccinului de către Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA).
29 Ianuarie: UE autorizează utilizarea în UE a celui de al treilea vaccin împotriva COVID-19. UE a acordat o autorizație de introducere pe piață condiționată pentru vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca, al treilea vaccin împotriva COVID-19 autorizat pentru utilizare în UE. Această autorizare urmează unei recomandări științifice pozitive, bazată pe o evaluare aprofundată a siguranței, a eficacității și a calității vaccinului de către Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA).
11 Februarie: Consiliul a adoptat Mecanismul de redresare și reziliență. Consiliul a adoptat Regulamentul de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență. Mecanismul în valoare de 672,5 miliarde EUR – elementul central al instrumentului de redresare Next Generation EU – va ajuta statele membre să facă față impactului economic și social al pandemiei de COVID-19.
De asemenea, Mecanismul de redresare și reziliență are menirea de a oferi sprijin pentru tranziția verde și cea digitală, permițând economiilor țărilor UE să devină mai sustenabile și mai reziliente.
Pentru a primi sprijin din partea Mecanismului de redresare și reziliență, țărilor UE li se solicită să stabilească în planurile lor un pachet coerent de proiecte, reforme și investiții în șase domenii de politică: tranziția verde, transformarea digitală, creșterea inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii și ocuparea forței de muncă, coeziunea socială și teritorială, sănătatea și reziliența, politicile pentru generația următoare, inclusiv educația și competențele.
Ca regulă generală, țările UE au ca termen 30 aprilie 2021 pentru a-și transmite planurile naționale de redresare și reziliență în care își vor prezenta agenda de reformă și de investiții până în 2026. Se preconizează că regulamentul va intra în vigoare la 19 februarie 2021, după publicarea în Jurnalul Oficial al UE.
11 Martie: Al patrulea vaccin împotriva COVID-19 autorizat pentru a fi utilizat în UE. UE a acordat o autorizație de introducere pe piață condiționată pentru vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de Janssen (Johnson & Johnson), al patrulea vaccin împotriva COVID-19 autorizat pentru a fi utilizat în țările UE. Această autorizare urmează unei recomandări științifice pozitive, bazată pe o evaluare aprofundată a siguranței, a eficacității și a calității vaccinului de către Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA).Vaccinul cu vector viral Janssen este primul vaccin împotriva COVID-19 care poate fi utilizat cu o singură doză.
20 Mai 2021: Președinția portugheză a ajuns la un acord politic cu Parlamentul European cu privire la certificatul digital UE privind COVID. Scopul acestuia este de a facilita libera circulație, în condiții de siguranță, în timpul pandemiei de COVID-19, furnizând dovada că o persoană a fost vaccinată împotriva COVID-19, a obținut un rezultat negativ la testul pentru depistarea bolii sau s-a vindecat de COVID-19. Certificatul, care va fi pus în circulație până la 1 Iulie, va fi disponibil în format digital și pe suport de hârtie, va conține un cod QR și va fi eliberat gratuit. Certificatul nu este o condiție prealabilă pentru exercitarea dreptului la liberă circulație și nu este un document de călătorie. Reprezentanții permanenți au aprobat acordul la 21 Mai 2021.
24-25 Mai: Liderii UE se angajează să doneze cel puțin 100 de milioane de doze de vaccinuri înainte de sfârșitul anului 2021. Liderii UE au discutat despre contribuția UE la răspunsul mondial la pandemia de COVID-19 în cadrul reuniunii extraordinare a Consiliului European din 24 și 25 Mai 2021. Statele membre ale UE și-au reafirmat sprijinul pentru țările aflate în dificultate și s-au angajat să doneze cel puțin 100 de milioane de doze de vaccinuri împotriva COVID-19 înainte de sfârșitul anului 2021. Liderii UE au discutat, de asemenea, despre îmbunătățirea situației epidemiologice actuale în Europa, salutând acordul cu privire la certificatul digital UE privind COVID și solicitând o revizuire până la jumătatea lunii iunie a recomandării Consiliului privind călătoriile în interiorul UE.
La începutul anului 2022, în luna ianuarie, la mai bine de doi ani de la izbucnirea pandemiei, Europa și lumea întreagă luptă în continuare împotriva virusului Covid-19, însă situația începe să se amelioreze existând semnale că anul acesta pandemia s-ar putea încheia.
Mai multe vaccinuri anti-COVID-19 au demonstrat eficacitate de până la 95% în prevenirea infecțiilor simptomatice. Începând din martie 2021, 12 vaccinuri au fost autorizate de cel puțin o autoritate națională de reglementare pentru uz public: două vaccinuri ARN (vaccinul Pfizer-BioNTech și vaccinul Moderna), patru vaccinuri convenționale inactivate (BBIBP-CorV, CoronaVac, Covaxin și CoviVac ), patru vaccinuri vectoriale virale (Sputnik V, vaccinul Oxford – AstraZeneca, vaccinul Convidecia și vaccinul Johnson & Johnson) și două vaccinuri subunitare proteice (EpiVacCorona și RBD-Dimer). În total, din martie 2021, 308 vaccinuri se aflau în diferite stadii de dezvoltare, cu 73 în cercetarea clinică, inclusiv 24 în studiile de fază I, 33 în studiile de fază I-II și 16 în studiile de fază III.
Multe țări au implementat planuri de distribuție pe etape care acordă prioritate celor cu cel mai mare risc de complicații, cum ar fi persoanele în vârstă, și cele cu risc crescut de expunere și transmitere, cum ar fi lucrătorii din domeniul sănătății. Începând cu 20 martie 2021, 436.37 milioane de doze de vaccin COVID-19 au fost administrate la nivel mondial pe baza rapoartelor oficiale ale agențiilor naționale de sănătate. AstraZeneca-Oxford anticipează producerea a 3 miliarde de doze în 2021, Pfizer-BioNTech 1,3 miliarde de doze și Sputnik V, Sinopharm, Sinovac și Johnson & Johnson câte 1 miliard de doze. Moderna vizează producerea a 600 de milioane și Convidecia 500 de milioane în 2021. Din decembrie 2020, peste 10 miliarde de doze de vaccin au fost precomandate de diferite țări, iar aproximativ jumătate din aceste doze au fost achiziționate de țările dezvoltate, care reprezintă doar 14% din populația lumii.
La 21 decembrie 2020, Comunitatea Europeană a aprobat vaccinul Pfizer BioNTech. Vaccinările au început să fie administrate la 27 decembrie 2020. Vaccinul Moderna a fost autorizat la 6 ianuarie 2021, iar vaccinul AstraZeneca a fost autorizat la 29 ianuarie 2021. La 4 februarie 2020, secretarul american pentru sănătate și servicii umane, Alex Azar, a publicat o notificare de declarație în conformitate cu Public Readiness and Emergency Preparedness Act (Legea privind pregătirea publică și pregătirea de urgență) pentru contramăsuri medicale împotriva COVID-19, care acoperă „orice vaccin, utilizat pentru a trata, diagnostica, vindeca, preveni, sau a atenua COVID-19 sau transmiterea SARS-CoV-2 sau unor virusuri care sunt o mutație a acestuia" și afirmând că declarația exclude "pretențiile de răspundere care pretind neglijența unui producător în crearea unui vaccin sau neglijența unui furnizor de servicii medicale în prescrierea dozei greșite, lipsă de conduită intenționată absentă". Declarația este efectivă în Statele Unite până la 1 octombrie 2024. Pe 8 decembrie, s-a raportat că vaccinul AstraZeneca este eficient cu aproximativ 70%, potrivit unui studiu.
Șeful Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesu, este optimist că pandemia de coronavirus poate fi învinsă în 2022, cu condiția ca țările să colaboreze pentru a limita răspândirea virusului.
Astfel, OMS a stabilit un nou obiectiv pentru 2022: vaccinarea a 70 la sută din populație în toate țările, până în iulie, pentru a putea pune capăt pandemiei.
În timp ce mare parte a populației din Europa și din America a primit cel puțin o doză de vaccin, obiectivul OMS de a atinge o rată de vaccinare completă de 40 la sută în fiecare țară până la sfârșitul anului 2021 a fost ratat, mai ales în cazul Africii.