Despre ICJ

Istoric

Curtea Internațională de Justiție a apărut ca rezultatul unui efort lung de dezvoltare a metodelor de soluționare pe cale pașnică a diferendelor internaționale.

Cele două puncte de referință în istoria CIJ sunt medierea și arbitrajul, două metode de soluționare judiciară, cu rădăcini în India antică și în lumea islamică, dar și în Grecia antică, în China, printre triburile arabe, în dreptul cutumiar maritim din Europa medievală și în practica papală.

Istoria modernă a arbitrajului internațional datează din anul 1794, când Statele Unite ale Americii și Marea Britanie semnează un tratat de prietenie, comerț și navigație. Tratatul crea trei comisii mixte, compuse din număr egal de cetățeni americani și britanici, a căror sarcină era să rezolve o serie de probleme ce nu pot fi rezolvate prin negocieri.

Cazul Alabama din 1872 este primul caz din istorie în care două state au decis, prin consens, să își soluționeze disputa prin crearea unui tribunal.

Conferința de pace de la Haga din 1899, convocată de țarul Nicolae al II-lea, a marcat începutul celei de-a treia etape în istoria modernă a arbitrajului internațional. Obiectivul principal al Conferinței a fost acela de a discuta despre pace și dezarmare. Conferința a adoptat o Convenție privind soluționarea litigiilor internaționale, care viza nu numai arbitrajul, ci și bunele oficii și medierea. În 1907 când are loc cea de-a doua Conferință de pace de la Haga la care au fost invitate și state din America Centrală și America de Sud, a fost revizuită Convenția și statele au adus o îmbunătățire a regulilor procedurilor arbitrale.

După Primul Război Mondial, articolul 14 din Pactul Societății Națiunilor prevedea înființarea unei Curți Permanente de Justiție Internațională (CPJI), competentă nu numai să judece și să soluționeze orice dispută cu caracter internațional, dar și să ofere avize consultative asupra oricărei dispute sesizate de către Consiliul sau Adunarea Societății Națiunilor. La începutul anului 1920, Consiliul a numit un Comitet Consultativ al Juriștilor pentru a prezenta un raport privind înființarea PCIJ, adoptat în unanimitate. Acesta a fost Statutul CPJI.

Între 1922 și 1940, PCIJ a tratat 29 litigii între state și a emis 27 de avize consultative. În același timp, câteva sute de tratate, convenții și declarații i-au conferit jurisdicție asupra anumitor categorii de dispute.

Declanșarea celui De-al Doilea Război Mondial, în schimb, a avut inevitabil consecințe pentru PCIJ. După ultima sa ședință publică din decembrie 1939 și ultima sa ordonanță din februarie 1940, Curtea Permanentă de Justiție Internațională nu s-a mai ocupat de alte probleme judiciare și nu au mai avut loc alegeri de judecători. În 1940, Curtea s-a mutat la Geneva, lăsând un judecător la Haga. Chiar dacă se aflau în plin război, trebuia să se acorde atenție creării unei noi ordini politice internaționale.

În 1942, secretarul de stat al Statelor Unite și ministrul de externe al Marii Britanii s-au declarat în favoarea reînființării unei curți internaționale după război. Între timp, la 30 octombrie 1943, în urma unei conferințe, China, URSS, Regatul Unit și Statele Unite au emis o declarație comună prin care recunoaște necesitatea „înființării cât mai curând posibil a unei organizații internaționale generale, bazate pe principiul suveranității. egalitatea tuturor statelor iubitoare de pace […] și pentru menținerea păcii și a securității internaționale”. La Dumbarton Oaks au fost înaintate propuneri pentru înființarea unei organizații internaționale generale, care să includă o curte internațională de justiție, proiecte realizate la Conferința de la San Francisco din 26 iunie 1945. La Conferință, statele au fost în favoarea creării unei instanțe noi, care să fie un organ principal al Națiunilor Unite, la fel ca Adunarea Generală și Consiliul de Securitate.

 

Structură

Curtea Internațională de Justiție este principalul organ judiciar al Organizației Națiunilor Unite. Curtea este organizată în mai multe Camere și Comitete.

Camerele CIJ pot fi:

-       Camera de procedură sumară, formată din cinci judecători, inclusiv președintele și vicepreședintele, și doi supleanți, pe care Curtea este obligată, în temeiul articolului 29 din Statut, să o înființeze anual în vederea expedierii rapide a lucrărilor;

-       Orice cameră, formată din cel puțin trei judecători, pe care o poate forma Curtea în temeiul art. 26 din Statut pentru a se ocupa de anumite categorii de cauze, cum ar fi comunicațiile;

-       Orice cameră ad-hoc. În prezent, Curtea nu are activă o cameră ad-hoc.

În 1993 Curtea a creat o Cameră pentru probleme de mediu, care a fost reconstituită periodic până în 2006. Cu toate acestea, în cei 13 ani de existență, niciun stat nu a cerut vreodată ca un caz să fie tratat de această Cameră. În consecință, Curtea a decis în 2006 să nu mai organizeze ședințe pentru Camera pentru probleme de mediu.

CIJ e compusă din 15 judecători, aleși pe un mandat de 9 ani. Judecătorii sunt aleși de Adunarea Generală a ONU și de Consiliul de Securitate. Aceste două organe votează separat pentru a fi aleși judecătorii CIJ și aceștia sunt aleși cu majoritate absolută a voturilor celor două organe ONU. Au posibilitatea de a fi realeși pe perioadă nedeterminată.

Comitetele CIJ pot fi :

-       Comitetul Bibliotecii, înființat în 1970, care supraveghează programul de achiziții și modernizarea în desfășurare a acesteia.

-       Comitet permanent de reglementare, înființat în 1979. Acest comitet consiliază Curtea cu privire la chestiuni procedurale și metode de lucru.

-       Comitetul bugetar și administrativ, care pregătește pentru plenul Curții deciziile administrative. Comitetul este compus din președinte, vicepreședinte și alți patru sau cinci judecători aleși o dată la trei ani.

 

Obiectiv

Rolul Curții Internaționale de Justiție este de a soluționa, în conformitate cu dreptul internațional, litigiile juridice care îi sunt înaintate de către state și de a da avize consultative cu privire la chestiunile juridice care îi sunt adresate de către organele și agențiile specializate autorizate ale Națiunilor Unite.

 

Finanțare

CIJ, fiind un organ al ONU, este finanțat de Organizație. Statele nu plătesc judecătorii, dar, în arbitraj, alocă sume de bani pentru procedura soluționării, pentru agenți, experți, martori, traducători și pentru mentenanța tribunalului. Luând toate acestea în considerare, există posibilitatea ca acesta să fie un factor în procesul luării deciziei unui stat dacă o dispută ar trebui sau nu ar trebui să fie înaintată la CIJ.

ONU a pus la dispoziția statelor un program Trust Fund prin care oferă asistență financiară statelor care prezintă o dispută la CIJ în urma unui acord special sau pun în aplicare o hotărâre CIJ rezultată dintr-un acord special. La acest Trust Fund, statele, organizațiile guvernamentale, instituțiile naționale sau persoane juridice sunt invitate să se ofere voluntare pentru a contribui la susținerea financiară.