George Stigler

George Stigler a fost un economist american născut la data de 17 ianuarie 1911. Este recunoscut ca fiind un mare economist de către alți cercetători economici, iar în 1982 a fost laureat al Premiului Nobel pentru Științe Economice. A fost o figură cheie a Scolii Economice din Chicago. În activitatea sa culturala, George Stigler a publicat mai multe lucrări care reflectau perpectivele sale economice, teoriile sale asupra prețurilor și a producției fiind încă studiate și analizate în școlile economice internaționale. Printre lucrările eminente ale lui George Stigler se numără “Theory of Price”, ‘The organization of industry”, “Essays în the history of economics” sau “The intellectual and the Marketplace”. Stigler a influențat mulți economiști să analizeze factorii microeconomici în lucrările lor pentru a oferi veridicitate teoriilor lor, bazându-se pe date și lucruri concrete. Cele mai importante poziții pe care George Stigler le-a deținut în mediul cultural au fost la Universitatea Columbia (1947-1958) și la cea din Chicago (1958-1991).

Alte lucrări influente ale lui Stigler au abordat problema reglementărilor guvernamentale. Cercetările economistului au făcut ca actualii economiști să privească problema regularizărilor cu mai mult scepticism decât acestea erau privite în 1950. În 1962 a fost publicat un articol numit “Ce pot reglementa autoritățile? Cazul electricității” și a dovedit cum reglementările preturilor în cazul electricității nu influențează aproape deloc prețul propriu-zis. Totuși, economistul nu a dorit doar să analizeze efectele reglementării, ci voia să înțeleagă cauzele care produceau acest efect. George Stigler a schimbat modul în care economiștii analizează reglementările guvernamentale. Această moștenire enormă este în esență întruchipată în două articole: analiza pe care a făcut-o în 1962, împreună cu Clăire Friedland, asupra tarifelor la electricitate și articolul său teoretic din 1971. Au existat, cu siguranță, precursori și succesori care au abordat această temă, dar niciunul dintre ei nu a afectat atât de profund cursul cercetării intelectuale că aceste două lucrări. Importanța ambelor articole se bazează mai mult pe întrebările pe care fiecare dintre ele le-a pus decât pe răspunsurile la ele. Niciunul dintre ele nu a produs concluzii care să nu fi fost supuse la nicio provocare serioasă ulterioară. Dar ambele au produs informații care au modificat cursul cercetării în domeniu până în prezent.

În opinia lui Stigler, monopolul era considerat ca fiind principala barieră în calea stabilirii prețurilor la costul marginal, iar "monopolul natural" a ocupat un loc central în economia reglementării. Exemplele principale de monopol natural erau presupuse a fi serviciile publice de utilități publice. Principalul rol al autorităților de reglementare a serviciilor publice era acela de a preveni exploatarea privată a puterii de piață care ar rezulta în mod inevitabil din condițiile de cost ale monopolului natural. Deci, economistul nu a dorit doar să analizeze efectele reglementarii, ci voia să înțeleagă cauzele care produceau acest efect.

Referindu-ne la politici publice actuale, bazate pe aceasta teorie a lui Stigler, putem aminti liberalizarea pieței de energie electrică. Aceasta presupune privatizarea companiilor de producție și distribuție cu capital de stat, separarea pe segmente de piață competitive și restructurarea sistemelor care distribuie energia către consumatori, astfel încât anumite companii se pot ocupa de producție și altele de distribuția energiei. De asemenea, procesul de privatizare presupune existența unor mijloace de verificare și asigurarea unei piețe în care competiția este corectă precum și sancționarea operatorilor care încalcă regulile concurențiale.

Primele directive Europene care privesc liberalizarea piețelor energetice au fost adoptate în anul 1996 pentru piața energiei electrice și în anul 1998 pentru piața gazelor naturale. Al doilea pachet legislativ ce privește piața energetică a fost adoptat de Parlamentul European în anul 2003, urmând să intre în vigoare cel târziu în anul 2007. Acest pachet legislativ introducea opțiunea pentru consumatorii casnici și pentru consumatorii industriali de a-și alege furnizorii de energie electrică și gaze. Al treilea set de directive a fost adoptat în 2009, acesta punând bazele pieței unice energetice.

Problema șomajului a fost de asemenea analizată de Stigler. În opinia sa, un om are nevoie de o perioada de șomaj pentru a putea să își genereze ambiția necesară să ținteasca către locuri de munca mai bine plătite. Aceasta teorie poarta astăzi numele de “teoria căutării”. Aceasta are aplicare și în prezent, la nivelul pieței. Ea afirmă că vânzătorii și cumpărătorii nu își găsesc instant parteneri de schimb. Aceștia trebuie să depună eforturi semnificative pentru a-și găși parteneri. Pe piață apar constant fricțiuni între cerere și ofertă și acestea se află într-o permanentă echilibrare. Echilibrul este mai degrabă un deziderat teoretic. Statusul real al piețelor este de căutare a echilibrului. George Stigler a abordat și subiecte economice istorice, și la începutul carierei sale a scris articole istorice. Lucrarea sa de doctorat a tratat problema producției în perioada neoclasică. Teoriile despre distribuție au fost și ele foarte bine primite de către economiști, fiind foarte riguros realizate.

În concluzie, George Stigler a fost un economist de renume care a realizat cercetări și lucrări despre mai mulți indicatori microeconomici, cele mai importante subiecte însă dezvoltate de acestea legându-se de teoriile prețurilor și ale producției. Stigler a schimbat modul în care economiștii analizează reglementările guvernamentale. El este încă o personalitate respectată în domeniul economic și munca sa a fost răsplătită în timpul vieții sale, fiind laureat al Premiului Nobel pentru Științe Economice.

Bibliografie:

1. https://www.econlib.org/library/Enc/bios/Stigler.html

2. https://www.nobelprize.org/prizes/economic-sciences/1982/stigler/facts/

3. https://www.britannica.com/biography/George-Stigler

4. https://www.chicagobooth.edu/review/how-george-stigler-changed-analysis-regulation

5. https://issuemonitoring.eu/liberalizarea-pietei-energetice/