Skip to main content

Despre BEI

INFORMAȚII GENERALE

Banca Europeană de Investiții reprezintă una intre instituțiile financiare ale Uniunii Europene, înființată în 1958, prin intermediul Tratatului de la Roma. Aceasta oferă finanțare pentru proiecte care se află în concordanță cu valorile și obiectivele europene, atât în interiorul, cât ș în afara Uniunii.

Nadia Calviño este președinta Băncii Europene de Investiții.

Banca Europeană de Investiții este alcătuită din toate Statele Membre ale Uniunii Europene, adăugându-se un reprezentant al Uniunii Europene.

Principalul scop al Bănci Europene de Investiții este de a consolida potențialul UE în materie de locuri de muncă și creștere economică, să sprijine acțiunile menite să atenueze efectele schimbărilor climatice și de a promova politicile Uniunii Europene în afara acesteia.

Conform Art. 309 al Tratatului  privind Funcționarea Uniunii Europene, scopul Băncii Europene de Investiți este de a contribui la dezvoltarea echilibrată și constantă a pieței interne în interesul Uniunii. BEI, în toate sectoarele economiei, facilitează finanțarea proiectelor care sprijină dezvoltarea economiilor regiunilor mai puțin dezvoltate, care au ca scop modernizarea întreprinderilor sau dezvoltarea unor noi activități care nu pot fi finanțate prin mijloace disponibile Statelor Membre, au ca scop sprijinirea unor proiecte care sunt de interes pentru mai multe State Membre.

Banca Europeană de Investiții contribuie de asemenea la promovarea coeziunii economice, sociale și teritoriale a Uniunii Europene, precum și la sprijinirea implementării de măsuri în afara Uniunii. BEI are în vedere activități din următoarele arii de activitate: climă și mediu, dezvoltare, inovație și aptitudini, businessuri mici, infrastructură și coeziune.

 

SCURT ISTORIC

În anul 1959, BEI a efectuat primul împrumut, beneficiarii finali ai acestei tranzacții, desfășurată în comun cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, fiind trei companii de origine italiană: Sincat și Celene (pentru construirirea unui complex petrochimic în Sicilia) și Mercure (pentru exploatarea unor depozite de lignit din regiunea Lucania).

Anul 1962 a marcat începutul extinderii activității BEI, ceea ce presupunea sprijinirea economiilor în curs de dezvoltare din Asia, Africa și America Latină. De exemplu, în 1965, Banca a finanțat construcția unei noi unități de ambalare a bananelor în Abidjan, Côte d’Ivoire.

În 1968, Banca Europeană de Investiții și-a mutat sediul din Bruxelles la Luxembourg, fiind de asemenea inaugurate și primele birouri externe.

 

RESURSE ȘI INSTRUMENTE

În realizarea obiectivelor sale, BEI recurge în principal la resursele proprii și la piețele internaționale de capital. Resursele proprii sunt aisgurate de către membrii BEI, adică Statele Membre ale UE. Contribuția fiecărui stat este calculată în funcție de puterea economică a fiecăruia.

BEI mobilizează o bună parte din resursele sale de creditare de pe piețele internaționale de capital, în special prin emoterea obligațiunilor.

În ceea ce privește instrumentele, Banca utilizează în principal împrumuturi și investiții. Cu toate, au fost dezvoltate și o serie de alte instrumente ma inovatoare, cu un profil de risc mai ridicat. La finanțarea oferită de către BEI pot fi adăugate tipuri de finanțări și din alte surse din cadrul Uniunii Europene.

Împrumuturile sunt acordate în general sub formă de împrumuturi directe sau intermediare. Împrumuturile directe pentru proiecte sunt supuse anumitor condiții, de exemplu costurile totale de investiție trebuie să depășească 25 de milioane EUR, iar împrumutul poate acoperi doar până la 50% din costul proiectului. Împrumuturile intermediare constau în împrumuturi către bănci locale sau alți intermediari, care la rândul lor sprijină beneficiarul final. Majoritatea creditărilor au loc în spațiul UE.

 

STRUCTURĂ

Toate Statele Membre sunt acționari ai Băncii Europene de Investiții. Banca are următoarea structură:

  1. ·       Consiliul Guvernatorilor: alcătuit din miniștri (de obicei de finanțe) din toate Statele Membre și stabilește politica generală de creditare a Băncii
  2. ·       Consiliul de administrație: prezidat de președintele BEI, alcătuit din 28 de membri numiți de Statele Membre și unul desemnat de Comisia Europeană. Acesta are rolul de a aproba operațiunile contractare și acordare a împrumuturilor.
  3. ·       Comitetul de direcție: reprezintă organul executiv al Băncii și gestionează activitățile de zi cu zi.
  4. ·       Comitetul de audit: verifică dacă acțiunile BEI se desfășoară corespunzător.

 

FUNCȚIONARE

Deciziile de creditare și de contractare a împrumuturilor sunt luate în funcție de meritele fiecărui proiect și de oportunitățile oferite pe piețele financiare. În cadrul Uniunii Europene are anumite priorități de finanțare, pe când în afara Uniunii sprijină politicile de dezvoltare și cooperare. 

 

 

REFERINȚE

  1. https://www.eib.org/en/about/key-figures/timeline/index.htm
  2. https://european-union.europa.eu/institutions-law-budget/institutions-and-bodies/search-all-eu-institutions-and-bodies/european-investment-bank-eib_en#:~:text=The%20EIB%20provides%203%20main,EIB%20financing%20with%20additional%20investment
  3. https://www.europarl.europa.eu/factsheets/en/sheet/17/the-european-investment-bank