Studiu de caz: Convenția pentru drepturile copiilor
Convenția Națiunilor Unite pentru Drepturile Copiilor este un acord legal care se aplică fiecărui copil.
A fost adoptată de către Națiunile Unite în Noiembrie 1989 și toate statele cu excepția SUA au ratificat această convenție, devenind cel mai răspândit drept.
Astfel, se stabilește un standard minim și principii în baza cărora fiecare stat trebuie să își trateze fiecare copil în conformitate cu drepturile pe care copilul le are.
Această convenție este inspirată din Declarația pentru Dreptul Copilului care a fost concepută de către fondatorul organizației Salvați Copii, Eglantyne Jebb în 1923.
Printre drepturile amintite în Convenție se enumeră dreptul la viață, supraviețuire și dezvoltare, dreptul la protecție împotriva violenței, abuzului și neglijenței, dreptul la o educație care să faciliteze copilul să își atingă potențialul, dreptul de a fi crescut sau a avea o relație cu părinții acestora, dreptul de a se exprima și de a fi ascultați.
Inițiativa fondatoarei organizației a căpătat astfel o amploare la nivel internațional, ducând la îmbunătățirea vieții copiilor de pretutindeni.
Referințe
1. Sherine Jayawickrama,The Hauser Center for Non Profit Organizations, Save The Children International: Advancing New Structures, Systems and Governance to Deliver Impact at Scale, Harvard University, April 2012, https://cpl.hks.harvard.edu/files/cpl/files/save_the_children_advancing_new_structures_systems_governance.pdf?m=1440180291
2. Save the Children, Trustees’ report, strategic and financial statements for 2020, https://resourcecentre.savethechildren.net/pdf/savethechildren-international-trustees-report-2020.pdf/?_ga=2.43408109.913232940.1641291658-740417913.1641291658
3. Save the Children, 100 Years for children, https://www.savethechildren.net/about-us/100-years-children
4. Save the Children, The United Nations Convention on the Rights of the Child, https://www.savethechildren.net/united-nations-convention-rights-child
No Comments