Studiu de caz: Grain of rice for Korea
SOS Satele Copiilor demarează anual campanii în vederea atingerii obiectivelor pe care și le-a propus.
Una dintre primele acțiuni de acest gen a fost desfășurată în 1963, în Coreea de Sud. Cu prilejul vizitei sale în Daegu, fondatorul SOS Satele Copiilor a putut observa condițiile precare în care trăiau copiii coreeni și a lansat inițiativa „Grain of Rice for Korea". Astfel, milioane de boabe de orez care au fost însoțite de mesajul „Un bob de orez pentru un dolar” au fost trimise cetățenilor din Europa și Statele Unite, încurajând oamenii să doneze pentru a contribui la construirea unei așezări în Daegu. În același an au fost puse bazele primului sat de acest gen din Asia.[1]
În anii următori, asociația și-a extins considerabil aria de acțiune, accesând tot mai multe zone în care existau copii al căror trai nu era unul favorabil pentru o creștere armonioasă. În ciuda trecerii timpului, SOS Satele Copiilor și-a adaptat constant specificul astfel încât proiectele demarate să satisfacă nevoile actuale. În consecință, federația a contribuit activ la refacerea comunităților afectate de conflicte, catastrofe naturale, crize sanitare și altele.
[1] SOS Children's Villages, „1963- Expansion into Asia”, disponibil online: https://www.soschildrensvillages.ca/1960s-asia
No Comments