Despre ONU

Istoric

Primul pas pentru înființarea ONU îl reprezintă semnarea la data de 12 iunie 1941 a Declarației de la Palatul St. James din Londra. Două luni mai târziu, la 14 august 1941, președintele SUA, Franklin Delano Roosvelt și prim-ministrul Regatului Unit, Winston Churchill au propus un set de principii care să guverneze colaborarea internațională pentru menținerea păcii și securității. Acest document, semnat de către cei doi, este cunoscut sub numele de Carta Atlanticului.

Un alt pas este realizat la data de 1 ianuarie 1942, când reprezentanții a 26 de națiuni aliate împotriva Axei s-au întâlnit la Washington pentru a își arăta spijinul pentru Carta Atlanticului. Acum este semnată ”Declarația Națiunilor Unite” , document care utilizează pentru prima data formularea de ”Națiunile Unite”. Această denumire fusese propusă de președintele american Roosvelt.

La 30 octombrie 1943 este semnată la Moscova o declarație comună a guvernelor Uniunii Sovietice, Regatului Unit, SUA și Chinei. Aceste patru puteri solicitau înființarea unei organizații internaționale care să aibă în vedere menținerea păcii și securității internaționale. Câteva luni mai târziu, la 1 decembrie 1943, reprezentanții SUA, URSS și Regatului Unit, reafirmă obiectivul de la Moscova, în cadrul unei Conferințe la Teheran.

În 1944 discuțiile devin mai intense în direcția înființării unei organizații internaționale pentru menținerea păcii și securității internaționale. În perioada 21 septembrie – 7 octombrie au avut loc două runde de întâlniri la conacul Dumbarton Oaks din Washington, unde reprezentații SUA, UK, URSS și China au convenit asupra: scopurilor, structurii și funcționării unei organizații internaționale.

Hotărârea este reafirmată în cadrul Conferinței de la Yalta din 11 februarie 1945, când președintele Roosvelt și prim-miniștrii Churchill și Joseph Stalin au spus că vor să înființeze ” o organizație internațională generală pentru menținerea păcii și securității” .

În timpul Conferinței de la San Francisco din 25 aprilie 1945, reprezentanții a 50 de națiuni au realizat Carta cu 111 articole. Carta este adoptată în unanimitate la data de 25 iunie la Opera din San Francisco și a fost semnată la 26 iunie.

La patru luni după finalizarea Conferinței de la San Francisco, pe 4 octombrie 1945 a fost înființată ONU, după ce a fost ratificată Carta de către: China, Franța, Uniunea Sovietică, Marea Britanie, SUA și alți semnatari.

Pe măsură ce al Doilea Război Mondial era pe cale să se încheie, națiunile își doreau mai mult ca oricând pacea. În acest scop, reprezentanții a 50 de țări s-au adunat la Conferința Organizației Internaționale a Națiunilor Unite din San Francisco, California, între 25 aprilie și 26 iunie 1945.  La câteva luni după încheierea Conferinței de la San Francisco, au trecut la redactarea și apoi ratificarea Cartei ONU, fapt în urma căruia a fost creată o nouă organizație internațională, Organizația Națiunilor Unite. Așteptările națiunilor față de această nouă entitate vizau înlăturarea posibilității de a izbucni un nou război mondial, la fel de devastator precum cel care tocmai se încheiase.

În prezent, Organizația Națiunilor Unite este cea mai importantă organizație internațională din lume, având  astăzi 193 de state membre, având misiunea de a menține pacea și securitatea internațională, de a oferi asistență umanitară celor care au nevoie, de a proteja drepturile omului și de a respecta dreptul internațional. Față de aceste obiective inițiale, Organizația Națiunilor Unite și-a stabilit obiective de dezvoltare durabilă pentru 2030 iar statele membre ale ONU au convenit, de asemenea, să acționeze împotriva schimbărilor climatice pentru a limita încălzirea globală. În aceste condiții, ONU nu renunță la obiectivele inițiale, dar continuă să fie în același timp orientată spre viitor.

Structură

Organizația Națiunilor Unite este compusă din cinci entități: Adunarea Generală a Națiunilor Unite, Secretariatul Națiunilor Unite, Curtea internațională de justiție, Consiliul de Securitate al ONU și Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite. O a șasea entitate, Consiliul de Tutelă, și-a încetat activitatea în 1994. Patru dintre cele cinci entități au sediul în New York, Curtea internațională de justiție având sediul la Haga.

11. Adunarea generală

Conform Cartei Națiunilor Unite, Adunarea Generală este alcătuită din toți membrii Națiunilor Unite. Această componentă ONU poate discuta orice probleme care se află sub acțiunea Cartei și poate face recomandări celorlate structuri ale organizației. Recomandările pot fi adresate Consiliului de Securitate doar dacă acesta nu își exercită deja drepturile atribuite prin Cartă asupra acelui eveniment. În alte condiții, Adunarea Generală își poate exprima punctul de vedere doar la solicitarea Consiliului de Securitate.

Aspectele pe care le are în analiză Consiliul de Securitate sunt aduse la cunoștință Adunării Generale de către Secretarul General.

Conform Cartei ONU, Adunarea Generală poate face recomandări în scopul: de a promova cooperarea internațională în domeniul politic şi de a încuraja dezvoltarea progresivă a dreptului internaţional şi codificarea lui; de a promova cooperarea internațională în domeniile economic, social, cultural, al învăţământului şi sănătăţii şi de a sprijini înfăptuirea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasa, sex, limbă sau religie.

Adunarea Generală trebuie să primească și să analizeze rapoartele Consiliului de Securitate cu privire la măsurile adoptate de acesta în scopul menținerii păcii și securității internaționale. De asemenea, poate primi spre analiză rapoartele altor structuri ale organizației.

Tot în atribuția Adunării Generale intră analiza și aprobarea bugetului ONU, precum și analiza și aprobarea tuturor acordurilor financiare încheiate de către instituțiile specializate. De asemenea, va analiza bugetele acestor instituții și va face dacă va considera necesar recomandări.

Hotărârile acestui organism al ONU se vor adoptat cu votul a două treimi din membri prezenți și care au drept de vot. Această situație este valabilă în cazul următoarelor probleme (conform Art. 18, alin 2): recomandările cu privire la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, alegerea membrilor nepermanenti ai Consiliului de Securitate, alegerea membrilor Consiliului Economic şi Social, alegerea membrilor Consiliului de Tutela, admiterea de noi Membri în Organizaţie, suspendarea drepturilor şi privilegiilor Membrilor, excluderea de Membri, problemele referitoare la funcţionarea sistemului de tutelă şi problemele bugetare. În probleme de altă natură, Adunarea Generală va putea adopta decizii cu votul majorității membrilor  prezenți și care au drept de vot.

Adunarea Generală se întâlnește în sesiuni anuale, iar în situații excepționale în sesiuni extraordinare care sunt convocare de către Secretarul General sau de către majoritatea membrilor săi.

Prima ședință a Adunării Generale a avut loc la 10 ianuarie 1946 la Westminter în Londra. La această întrunire au participat reprezentanți ai celor 51 de state membre.

Prima rezoluție a Adunării Generale  fost adoptată la data de 24 iunie 1946 și făcea referire la utilizarea pașnică a armelor atomice și eliminarea altor arme de distrugere în masă.

În timpul mandatului lui Trygve Lie (primul Secretar General) Adunarea Generală a adoptat ”declarația Universală a Drepturilor Omului”. Textul acesteia a fost scris într-un interval de doi ani, timp în care lumea era divizată în două blocuri (cel estic și vestic). Adoptarea acestui document este sărbătorită la data de 10 decembrie în memoria datei la care a fost adoptat (10 decembrie 1948).

22. Consiliul de Securitate

Era constituit din 15 membri dintre care 5 permanenți (China, Franța, Federația Rusă, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii) și 10 nepermanenți, care sunt aleși de către Adunarea Generală pentru un mandat de doi ani. Fiecare membru are un reprezentant în Consiliul de Securitate.

Deciziile acestui organism sunt obligatorii pentru membrii ONU, conform art. 25 ” Membrii Naţiunilor Unite sunt de acord să accepte şi să execute hotărârile Consiliului de Securitate, în conformitate cu prezenta Carta.” De asemenea fiecare membru ONU poate participa, fără drept de vot, la ședințele Consiliului de Securitate.

Consiliul de Securitate poate să primească atenționări cu privire la probleme care vizează pacea și securitatea internațională sau orice se află sub incidența Cartei de la oricare membru al organizației.

În baza analizelor realizate, face recomandări sau adoptă decizii pentru rezolvarea problemelor avute în vedere.

Deciziile sunt adoptate cu voturile a nouă membri.

La data de 17 ianuarie 1946 a avut loc prima întrunire a Consiliului de Securitate, la Londra. În timpul acestei ședințe au fost stabilite procedurile care guvernează buna funcționare a acestui organism.

33.  Consiliul Economic și Social

Este alcătuit din 54 de membri ONU care sunt aleși de către Adunarea Generală, dintre care 18 sunt aleși în fiecare an pentru o perioadă de trei luni.

Conform art. 62, 63, 64 și 65 are atribuții în următoarele domenii: realizarea de rapoarte ” privind probleme internaţionale în domeniile economic social, cultural, al învăţămîntului, al sănătăţii”; respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Deciziile sale sunt adoptate cu majoritatea voturilor membrilor prezenți și care au drept de vot.

44. Consiliul de Tutelă

ȘȘi-a încheiat activitatea în anul 1994.

55. Secretarul general

Este numit de către Adunarea Generală la recomandarea Consiliului de Securitate și este cel mai înalt funcționar administrativ al organizației. El va participa la toate ședințele: Adunării Generale, Consiliului de Securitate, Consiliului Economic și Social și ale Consiliului de Tutelă.

El poate atrage atenția Consililui de Securitate cu privire la orice problemă care pune în pericol pacea și securitatea internațională.

Primul Secretar General a fost Trygve Lie (norvegian), care a ocupat funcția în perioada 2 februarie 1946 – 10 aprilie 1952. La prima întrunire a Adunării Generale acesta a spus ” Este în joc viitorul întregii lumi civilizate”

 

Obiective

Obiectivele Organizației Națiunilor Unite sunt detaliate în Carta ONU. Principalele scopuri ale aceste organizații sunt: să mențină pacea și securitatea internațională, să dezvolte relații de prietenie între națiuni, relații bazate pe respectul pentru principiul egalității în drepturi și al autodeterminării popoarelor și să ia alte măsuri adecvate pentru întărirea păcii universale; să realizeze cooperarea internațională în rezolvarea problemelor internaționale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar și în promovarea și încurajarea respectului pentru drepturile omului și pentru libertățile fundamentale pentru toți, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie; să fie un centru de armonizare a acțiunilor națiunilor în atingerea acestor scopuri comune.

 Principiile

Principiile organizației, conform documentului constitutiv, sunt: egalitatea suverană a tuturor membrilor ei; toți membrii trebuie să își îndeplinească obligațiile asumate prin acceptarea Cartei; rezolvarea diferendelor internaționale prin mijloace pașnice; toți membrii se vor abtine, în relațiile lor internaționale de a recurge la amenințarea cu forța sau la folosirea ei fie împotriva integrității teritoriale ori independenței politice a vreunui stat; toți membrii vor da acesteia întreg ajutorul în orice acțiune întreprinsă de ea în conformitate cu prevederile prezentei Carte și se vor abține de a da ajutor vreunui stat împotriva căruia Organizația întreprinde o acțiune preventivă sau de constrângere.

Finanțare

ONU este finanțat prin contribuții evaluate și voluntare de la statele membre. Adunarea Generală acceptă bugetul regulat și determină evaluarea fiecărui membru. Aceasta este bazată în mod principal pe capacitatea de plată a statului, măsurată prin venitul național brut, cu ajustări pentru datoriile externe și pentru veniturile pe cap de locuitor scăzute. 

Un membru care a întârziat plata contribuțiilor financiare, ” nu va putea participa la vot în Adunarea Generală dacă totalul arieratelor egalează sau depăşeşte contribuţia datorată de el pentru ultimii doi ani împliniţi. Adunarea Generală poate totuşi permite acestui Membru sa ia parte la vot în cazul în care constată că neplata se datorează unor împrejurări independente de voinţa lui.” (Art. 19)

https://www.un.org/en/about-us/history-of-the-un, accesat în data de 24.12.2023

https://www.un.org/en/about-us/history-of-the-un/1941-1950, accesat în data de 26. 12. 2023

https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/19362, accesat în data de 29.12.2023